Accident rutier cu cinci victime, după ce două maşini s-au ciocnit violent

Cinci persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs prin impactul a două autoturisme, pe drumul judeţean 118, în preajma comunei băcăuane Pîrjol.
Iulian Tudor
01 sept. 2014, 16:30
Accident rutier cu cinci victime, după ce două maşini s-au ciocnit violent

Din cercetările efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că „un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Pîrjol, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu autoturism, condus regulamentar din sens opus de un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, informează Agerpres.

În urma producerii accidentului, „doi pasageri în vârstă de 15 şi respectiv 18 ani din autoturismul condus de tânăr, precum şi alte trei persoane, de 51, 55 şi 57 de ani din cealaltă maşină, au suferit vătămari corporale, toţi fiind transportaţi la Spitalul Moineşti şi internaţi pentru îngrijiri medicale de urgenţă”.

„Niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumaseră alcool, conform primelor teste”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza accidentului, întocmind dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEŞTE ŞI: Accident cumplit în gară. O bătrână a fost călcată de tren

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Gabi Iancu, mărturii emoționante din Spania după tragedia cu Jesus de Miguel și Owono: „Asta s-a întâmplat la antrenament”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT