Mircea Sandu, ofertat de mafia pariurilor. Vezi cât i s-a oferit şpagă

Preşedintele FRF a fost abordat de un intermediar al mafiei pariurilor pentru a accepta trucarea amicalului România - Uruguay, programat la 29 februarie, pe Naţional Arena.
Romania TV
20 feb. 2012, 10:14
Mircea Sandu, ofertat de mafia pariurilor. Vezi cât i s-a oferit şpagă

Mircea Sandu a fost contactat de un agent care, după toate aparenţele, are legături cu mafia pariurilor pentru a i se propune să accepte, evident în schimbul unei sume de bani, delegarea unui arbitru bulgar la amicalul România – Uruguay, programat pe 29 februarie, pe Naţional Arena, scrie gsp.ro.

Pentru respectiva partidă a fost deja delegat ungurul Victor Kassai, însă se pare că celor care instrumentează mafia pariurilor le-ar fi convenit mai mult un arbitru bulgar care să controleze jocul şi care ar fi urmat să ajute România să câştige în faţa ocupantei locului 4 de la ultima Cupă Mondială, cea din 2010.

Întâmplarea le-a fost relatată chiar de Mircea Sandu membrilor Comitetului Executiv, iar agentul este, potrivit unor surse federale, belgianul de origine nigeriană Julius Owen Ighodaro. Potrivit GSP, oferta înaintată lui Sandu a fost de 20.000 de euro, care ar fi urmat să fie viraţi federaţiei de un sponsor. Intenţia nu viza numai controlarea rezultatului, ci şi promovarea arbitrului bulgar în Elite Class.

Mircea Sandu a denunţat întâmplarea la UEFA şi FIFA, în poveste intrând şi Europol, oficiul fiind alertat deja de FRF.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?