MRU: România putea aspira la portofoliul de comisar european pentru Justiţie

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri, la Poiana Braşov, unde are loc reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai ACL, că este nemulţumit de felul în care s-a negociat portofoliul de comisar european, opinând că România ar fi putut aspira la mai mult, chiar la portofoliul Justiţiei.
Romania TV
05 sept. 2014, 16:43
MRU: România putea aspira la portofoliul de comisar european pentru Justiţie

„Ceva nu a funcţionat aici şi pun sub semnul întrebării, pe de o parte, modul în care s-a negociat acest portofoliu, nu mă refer la persoană, ci la portofoliu. În al doilea rând, sunt convins că disputa continuă dintre preşedinte şi premier ne face un cumplit rău, inclusiv pe chestiunea aceasta, pentru că au fost două forţe politice reprezentative care au tras în direcţii opuse şi am ajuns într-o situaţie, în opinia mea, cel puţin penibilă. România putea aspira la mai mult (…) Se puteau obţine portofolii care să aibă o încărcătură politică semnificativă în cazul în care nu am fi obţinut un portofoliu care să însemne fonduri europene sau susţinere financiară consistentă, iar unul dintre portofoliile puternice la care puteam aspira este cel pe Justiţie. Şi cred că aveam toate motivele să cerem acel portofoliu, avem succese remarcabile în ce priveşte activitatea DNA, activitatea DIICOT, reforma în curs a sistemului de justiţie din România (…)”, a afirmat Ungureanu, liderul Forţei Civice.

În opinia sa, asumat de România, acest portofoliu ar fi fost proba suplimentară că ţara noastră ‘păşeşte bine’.

„Eu nu pun o vină, dar pun o întrebare – cum s-a negociat de s-a ajuns la un portofoliu care nu are încărcătura politică meritată de al şaptelea stat membru ca mărime în Uniunea Europeană”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigantul care preia șantierul naval Mangalia cu 138 de milioane de euro, OUT de la Borussia Dortmund! Update
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România