41 de copii, salvaţi din mâinile talibanilor înainte de a fi antrenaţi să devină kamikaze

41 de copii, cu vârste între 6 şi 11 ani, au fost eliberaţi în timp ce talibanii se pregăteau să îi trimită în Pakistan unde urmau să fie antrenaţi să devină "kamikaze", au declarat autorităţile afgane, relatează AFP.
Romania TV
20 feb. 2012, 15:10
41 de copii, salvaţi din mâinile talibanilor înainte de a fi antrenaţi să devină kamikaze

Operaţiunea, despre care nu au fost date informaţii, a avut loc miercuri în provincia Kunar, aflată în apropiere de frontiera cu Pakistanul, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Kabul Sediq Sediqqi, potrivit Mediafax.

Patru talibani care trebuiau să se ocupe de transportul copiilor în dreptul frontierei au fost arestaţi.

Cei 41 de copii trebuiau supuşi unei „spălări de creier” destinată „pregătirii acestora pentru a comite atentate sinucigaşe asupra trupelor afgane şi internaţionale din Afganistan”, a adăugat Sediqqi.

Familiile acestora „au fost înşelate de către terorişti”, care ” le-au promis că îi vor trimite în Pakistan pentru a studia” în şcoli religioase , a menţionat purtătorul de cuvânt.

Atentatele-sinucigaşe, comise de multe ori de bărbaţi foarte tineri sau chiar de adolescenţi, sunt armele preferate de talibanii afgani, dar şi de cei pakistanezi în ţara lor.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
A semnat cu Dinamo pe 3 ani, după ce a fost aproape de revenirea la FCSB: ”Cea mai bună alegere”
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Ce salarii au nepalezii, srilankezii și indienii în țările lor. De aceea aleg să muncească în România
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Cum l-a numit Gică Hagi pe fostul selecționer al României: ”La fel de mare ca oricare altul! Disciplină, ordine, nu accepta negocieri”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?