Capacitatea şi lungimea gazoductului Nabucco ar putea fi diminuate

Consorţiul Nabucco ia în calcul dezvoltarea unui proiect mult mai mic decât cel iniţial din cauza resurselor limitate de gaze naturale disponibile în regiunea Mării Caspice, informează luni The Wall Street Journal, citând surse apropiate dosarului.
Romania TV
20 feb. 2012, 19:49
Capacitatea şi lungimea gazoductului Nabucco ar putea fi diminuate

Proiectul iniţial Nabucco prevedea construcţia unui gazoduct de 3.900 de kilometri de la frontiera de est a Turciei până în Austria, care ar fi trebuit să tranziteze Bulgaria, România şi Ungaria. Conducta care urma să aibă o capacitate de 31 miliarde de metri cubi ar fi trebuit să fie alimentată cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice şi Asia Centrală, cel mai probabil furnizor fiind Azerbaidjanul.

Deşi încă nu s-a renunţat oficial la această variantă, mai probabil devine un nou proiect care vizează un gazoduct mai scurt pe ruta Bulgaria-Austria şi cu o capacitate de aproape două ori mai mică, susţin sursele citate.

Nouă variantă prevede interconectarea Nabucco, în Bulgaria, cu gazoductul TANAP carea urmează să fie construit de compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, Socar, şi societatea turcă Botas, care ar trebui să faciliteze tranzitarea gazului azer pe teritoriul Turciei. Practic, TANAP ar înlocui Nabucco pe teritoriul Turciei.

„Luăm în calcul mai multe scenarii, inclusiv diverse mărimi în ceea ce priveşte capacitatea şi lungimea gazoductului. Totuşi, scenariul preferat de noi este încă cel de bază şi nu am luat încă vreo decizie finală”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al consorţiului Nabucco, Christian Dolezal.

Agenţia sofiotă Livebiz susţine că a obţinut o confirmare pentru diminuarea capacităţii gazoductului de la Dimităr Abadjiev, reprezentantul Bulgariei la compania de proiect Nabucco Gas Pipeline International. Abadjiev a spus că Sofia ar prefera că proiectul să fie realizat în forma sa iniţială, adăugând însă că deciziile sunt luate de acţionarii mari. Acesta a refuzat însă să furnizeze alte detalii, motivând că o decizie oficială nu a fost anunţată încă.

Trimisul special american pentru chestiunile energetice în Eurasia, Richard Morningstar, care a vizitat Sofia săptămâna trecută, a fost de fapt primul înalt oficial care a vorbit despre micşorarea proiectului.

Într-un interviu pentru cotidianul sofiot Capital, Morningstar a comentat printre altele şi proiectul Nabucco. Potrivit trimisului american, gazoductul care trebuie să aibă o capacitate de 31 miliarde de metri cubi de gaze este un lucru bun din punct de vedere politic şi strategic, dar trebuie să fie rentabil şi din punct de vedere economic. ‘Devine din ce în ce mai evident că la început nu va exista o capacitate suficientă de gaze pentru aprovizionarea conductei’, crede Morningstar. De aceea, în opinia sa, este mai probabil ca Nabucco să înceapă ca un proiect mai mic, care să fie lărgit după ce vor fi găsite noi zăcăminte de gaze în Azerbaidjan, ceea ce s-ar putea îmtâmpla după anul 2020. „Conducta are deja un punct de plecare, Shah Deniz din Azerbaidjan, dar cel mai probabil va fi mai mică, urmează să fie extinsă mai târziu”‘, a mai spus Morningstar.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Se schimbă ora! România trece la ora de vară. Se dă ceasul cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Putin face o ofertă pace. Rusia propune SUA un târg pentru a înceta războiul
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj