Rus: În perioada dintre 2014 şi 2020 vom construi circa 600 de kilometri de autostradă

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat marţi că draftul Master Planului General de Transport, care urmează să fie aprobat de Comisia Europeană, prevede ca în intervalul 2014-2020 să se construiască aproape 600 de kilometri de autostradă, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 sept. 2014, 16:30
Rus: În perioada dintre 2014 şi 2020 vom construi circa 600 de kilometri de autostradă

‘Cu siguranţă nu vom avea 3.000 de km de autostradă, că nu avem ce să facem cu ei, să spunem, chiar 3.000. În draftul (Master Planului – n.r.), care nu este 100% aprobat de Comisia Europeană (…), să spunem, în intervalul acesta 2014 – 2020 ne vom apropia de încă 600 de km de autostradă. Ne-ar trebui 2.500 de km de drum expres şi în jur de 3.000 de drumuri transregionale modernizate şi 140 km de şosele de ocolire şi o parte de drumuri de ieşire spre punctele de frontieră. Vom vedea după ce avem acest document. Se va supune dezbaterii publice, s-ar putea să se modifice unele lucruri dacă se justifică. Va fi aprobat în Guvern ca document operaţional şi se va transforma în Programul Operaţional al Guvernului României vizând dezvoltarea sistemului rutier, feroviar, naval, aerian. Şi atunci vom şti faţă de disponibilităţile pe care le avem de la Comisia Europeană pentru drumuri, pe exerciţiul acesta, vom avea 6 miliarde de euro, pentru căi ferate vor fi 3,5 miliarde euro’, a spus Rus, la Palatul Parlamentului.

Ministrul a explicat că săptămâna viitoare vor fi discuţii finale cu Comisia Europeană pe tema Master Planului.

‘Săptămâna viitoare, cred că 16, 17, 18, vom avea discuţii finale cu Comisia Europeană şi vom avea acest document. Prima prezentare a acestui document va fi aici în Parlament, la Comisa de transporturi, urmând să îl prezentăm publicului’, a declarat Rus.

Ministrul a precizat că la baza deciziilor privitoare la infrastructură stau exclusiv criterii ştiinţifice, şi în niciun caz politice.

‘Nu are nicio legătură Sudul cu Nordul şi Vestul cu Estul. Sistemul rutier face parte din infrastructura economică a unei ţări, în consecinţă, acolo unde se justifică, pe criterii ştiinţifice, existenţa unei autostrăzi va fi autostradă, acolo unde se justifică drum expres cu patru benzi, va fi drum expres, acolo unde este drum interregional, este drum interregional şi aşa mai departe. Asta ţine de nevoia de interconectivitate între zonele de dezvoltare, de optimizarea timpilor în care te poţi deplasa dintr-un punct în altul, de optimizarea confortului cu care te deplasezi într-un loc în altul. La baza acestor decizii stau exclusiv criterii ştiinţifice, şi în niciun caz politice sau de altă natură’, a răspuns Ioan Rus, întrebat dacă are în plan construirea de autostrăzi în partea de sud şi Moldova.

El a mai explicat că Master Planul de Transport nu este un document pe care îl face ministerul.

‘Master Planul este un document pe care nu îl face Ministerul Transporturilor, este contractat de mai mulţi ani către o firmă specializată, care se ocupă de aşa ceva şi este fundamentat pe chestiuni legate de traficul zilnic pentru o anumită zonă, de nevoia de conectivitate între două zone de dezvoltare, de timpii de întârziere, adică în cât timp poţi să ajungi din punctul A în punctul B în România faţă de aceeaşi distanţă între două puncte în UE. Pe acest lucru s-a fundamentat un master plan, care este avizat de principiu de UE şi urmează în zilele următoare să avem avizul final al Comisiei Europene pe acest document. El se va supune dezbaterii şi informării publice. Între ceea ce s-a gândit Ministerul Transporturilor de-a lungul anilor, în ultimii 10 ani, cum să arate sistemul rutier, feroviar, aerian, naval românesc şi ceea ce este în acest master plan diferenţele sunt infinit mici, nesemnificative’, a arătat Rus.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
A scris istorie pentru Steaua și România, acum îl ajută pe Bîrligea: „Și eu am trecut prin așa ceva”. Exclusiv
Capital.ro
Înainte să construiești ceva, trebuie să știi acest lucru. Amenzile pot ajunge la sume uriașe
Playtech.ro
Vara se prelungeşte până în octombrie. Fenomenul care va aduce noi valuri de căldură chiar la mijlocul toamnei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România