Johannis: E un nonsens să-l suspenzi pe vechiul preşedinte în ziua în care este ales cel nou

Candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la Preşedinţie, Klaus Johannis, preşedinte al PNL, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este un nonsens şi un exerciţiu de imagine nereuşit al iniţiatorului acesteia, Călin Popescu Tăriceanu.
Romania TV
10 sept. 2014, 13:06
Johannis: E un nonsens să-l suspenzi pe vechiul preşedinte în ziua în care este ales cel nou

M-am întâlnit cu oameni pe stradă care m-au întrebat cum e posibil ca în ziua în care se alege noul preşedinte să se suspende vechiul preşedinte care oricum pleacă. Este un non-sens. Nu contează dacă preşedintele Băsescu acum ar merita sau nu suspendarea, nu este asta o problemă. Procedural nu are niciun sens să demarezi acum o procedură de suspendare. Iar politicianul care a făcut această propunere nici nu a făcut-o fiindcă îl interesează suspendarea în sine, ci este un simplu exerciţiu de imagine, unul cam nereuşit, trebuie să recunoaştem cu toţii„, a afirmat Klaus Johannis.

Johannis a participat miercuri la un miting electoral PNL-PDL organizat la Teatrul de Stat Oradea, unde au mai participat preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi alţi lideri ai ACL, printre care Mihai Răzvan Ungureanu, Claudia Boghicevici, Lucia Ana Varga, Ilie Bolojan, Stelian Dolha, Gheorghe Falcă şi Mircea Cazan.

Preşedintele Senatului şi al PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a dat vineri publicităţii o scrisoare concetăţenii săi în care le explică de ce se impune o a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi prezintă un grafic al demiterii lui Băsescu în care suspendarea se va face pe 23 septembrie, iar referendumul de demitere va avea loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Călin Popescu Tăriceanu cheamă partidele politice şi electoratul să se i se alăture în procedura de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. „Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituționale puse în operă de Președintele României în anii 2013 și 2014, propun inițierea procedurii constituționale de suspendare și demitere a Președintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Președintelui României în preajma datei de 23 septembrie și organizarea Referendumului de demitere a Președintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeași zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Coincidența datei primului tur al alegerilor prezidențiale cu Referendumul de demitere al Președintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1”, se arată în scrisoare remisă presei de către preşedintele Senatului.

Acesta aminteşte că Traian Băsescu a fost avertizat privind faptul că riscă să fie suspendat a treia oară. Prima dată a fost declaraţia Parlamentului din iunie adoptată în legătură cu scandalul în care este implicat Mirea Băsescu, fratele şefului statului şi apoi de reacţiile faţă de implicarea sa în activitate internă a PMP în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

„Intervenția directă și instituțională a domnului Traian Băsescu la Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în problema portofoliului și candidatului României la funcția de comisar european și în scopul susținerii pe această temă a poziției președinților de partid, Vasile Blaga și Klaus Johannis, reprezintă o nouă escaladare a practicilor prezidențiale neconstituționale și o dublă încălcare a Constituției de către Președintele României”, susţine Tăriceanu adăugând că acest lucru este suficient pentru a motiva o a treia suspendare.

În continuare, liderul PLR încearcă să combată argumente ce ar putea fi aduse împotriva suspendării, primul fiind cel că i-ar permite lui Băsescu să intre oficial în campanie electorală. „După cum s-a văzut și la europarlamentare, Traian Băsescu participă, oricum, nestingherit și fără să-i pese de Constituție la campania electorală, ba se mai folosește în această activitate neconstituțională și de logistica Administrației Prezidențiale, ceea ce nu ar mai fi posibil după suspendarea sa de către Parlament și plecarea sa de la Cotroceni”, susţine fostul premier.

În al doilea rând, Tăriceanu nu crede că a treia suspendare ar conduce la un reviriment al lui Băsescu în simpatia populară. „Nici măcar suspendarea și Referendumul de demitere nu-l mai pot reinventa pe Băsescu. Acum nu ne aflăm în 2007. Acum suntem în 2014, când Justiția îl așteaptă cu o serie de dosare penale de care a fost scutit temporar, datorită imunității”, spune preşedintele PLR.

Un al treilea argument cu care Tăriceanu nu este de acord este că suspendarea ar provoca o nouă criză politică. „Posibilitatea să ne afundăm într-o criză politică este egală cu zero. Majoritatea parlamentară e stabilă, substanțială și susține Guvernul fără echivoc, iar alegerile la termen vor da un nou președinte al României”, susţine fostul liberal.

Tăriceanu respinge şi argumentul pragmatic, potrivit căruia sentimentul anti-Băsescu nu este la fel de intens ca în 2012. „Inițiativa mea de lansare a procedurii de demitere a Președintelui României are la bază un singur principiu, pe care, altfel, îl clamează permanent toți politicienii și toate partidele: respectarea statului de drept. Respectarea statului de drept, a Constituției și a Legii nu se face în funcție de calendarul electoral sau de sondaje sociologice”, clamează Tăriceanu.

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Ce se întâmpla, de fapt, în viața profesoarei din Drobeta Turnu Severin, găsită moartă în casă, alături de copilul de șapte ani. Dosarele scot la lumină detalii neașteptate
Capital.ro
Călin Georgescu își pierde speranța privind alegerile. Anularea prezidențialelor nu va fi anchetată
Playtech.ro
Vezi linii drepte sau curbe, iluzia optică care îți face creierul să nu mai înțeleagă nimic
Adevarul
Operațiunea „Buget frumos pe hârtie”. Ce riscă Guvernul Ciolacu dacă a măsluit cifrele economice pe 2024
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Momentul înfiorător în care Iryna Zarutska, tânăra ucraineancă de 23 de ani, este ucisă cu brutalitate într-un tren din Carolina de Nord. Familia a transmis un mesaj cutremurător
Cancan.ro
ȘOC în Familia Regală! Prințul a recunoscut public că are un copil nelegitim 😲
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Ce promite România ca să intre în programul Visa Waiver. Nicio țară nu a făcut asta
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Cursul valutar BNR miercuri, 10 septembrie 2025: A crescut prețul dolarului american și al gramului de aur