Cătălin Tolontan: Vântu mi-a oferit o primă de instalare de 500.000 de euro. Vezi ce spune despre Gigi Becali

Jurnalistul Cătălin Tolontan, despre care s-a scris săptămâna trecută că a câştigat sume fabuloase în calitate de redactor-şef al Gazetei Sporturilor (în medie 35.000 euro lunar), a lămurit situaţia într-un interviu în care a vorbit şi de alte oferte financiare pe care le-a primit de la mogulii de presă din România.
Filip Stan
11 sept. 2014, 11:31
Cătălin Tolontan: Vântu mi-a oferit o primă de instalare de 500.000 de euro. Vezi ce spune despre Gigi Becali

Cătălin Tolontan a fost în perioada 2005-2010 unul dintre cei mai bine plătiţi jurnalişti din România, poate chiar cel mai bine plătit. Potrivit datelor de la Administraţia Finanţelor Publice, redactorul-şef al Gazetei Sporturilor ar fi încasat în medie 35.000 euro/lună.

Într-un interviu pentru revista Kamikaze, Cătălin Tolontan a explicat că a primit oferte salariale mai mari decât la Gazetă, dar pe care le-a refuzat. „La un moment dat, Vântu mi-a oferit 500.000 de euro primă de instalare și un salariu garantat cu mult peste ce aveam la Gazetă. Își dorea o revistă săptămânală de calitate, urma să lucrez cu Emil Hurezeanu, un jurnalist absolut după părerea mea. Îmi amintesc că stăteam în mașina lui Hurezeanu, om care a văzut multe la viața lui, și eram înmărmurit de ofertă.

Am refuzat și eu și Hurezeanu, fiecare pentru el. Și din discuțiile cu Dinu Patriciu, care mi-a făcut o ofertă la ceva timp după ce Răzvan Cornețeanu plecase, am realizat cu ce sume își plătea oamenii de la Adevărul Holding. Altfel nici nu putea ridica trustul Adevărul aproape de la zero. Am refuzat și oferta lui, dar nu a fost nici un virtute în refuz, ci pur și simplu o opțiune.

Patriciu era un tip șarmant, își asculta interlocutorul, ceea ce se întâmplă rar oamenilor puternici, dar pe cuvânt că nu-i înțelegeam calculele de business! Și, mai ales, aveam opinii diferite despre libertatea editorială. Să deschidem acum un proces de morală publică managementului și celor de la Adevărul Holding că au câștigat mult? Asta după ce, un singur exemplu, au dus câteva cărți în fiecare casă de român, ceva ce statul n-a făcut niciodată!”, a spus Cătălin Tolontan.

De asemenea, el a povestit şi un episod cu Gigi Becali: „Prin 2010, Steaua a vrut să ia un coleg de-al meu. Becali m-a sunat și, când i-am zis că nu-i poate oferi același salariu, a râs. ”Eu îl pun pe bancă, lângă antrenor!”, mi-a zis el. Când a înțeles cam care erau sumele a rămas mască. ”Păi de ce să nu ne putem plăti bine oamenii?”, i-am zis. În momentul acela l-am simțit că și-a schimbat părerea despre noi, ne respectă mai mult.

Ziarul a continuat să scoată rezultate mult peste media industriei, să facă profit sau să-și acopere pierderile, generate în principal nu de operațional, ci de falimentul unor parteneri, în primul rând firme de difuzare. Vom fi pe profit, cu mare probabilitate, și în 2014, după ce în 2013 ne-au costat mult insolvențele din difuzare. În cei 11 ani, Gazeta a avut o cifră de afaceri aproape dublă față de o televiziune de talia Realitatea TV, ca să înțelegem despre ce fel de companie discutăm”.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, soția lui Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova. Portarul a fost convocat de urgență la națională
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
România va interveni pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Cum vor ajuta militarii noştri
Adevarul
Războiul din Iran arată limitele puterii americane
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
Concurenții Asia Express 2026, sezonul 9! Gabi Torje și Alin Alexuc, pe Drumul Mătăsii într-o cursă fără bani și fără milă
MediaFlux
Tragedie aviatică în New York! Pilotul și copilotul unui avion de pasageri au murit după ce avionul s-a ciocnit cu o mașină de pompieri pe pistă
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj