Soţii agresivi, afară din casă! Vezi ce spune un proiect de lege cu privire la violenţa domestică

Victimele violenţei în familie vor putea cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor, prevede un proiect de lege care va intra marţi la vot în Camera Deputaţilor. Cu alte cuvinte, soţul agresiv va fi obligat să părăsească locuinţa.
Romania TV
21 feb. 2012, 08:39
Soţii agresivi, afară din casă! Vezi ce spune un proiect de lege cu privire la violenţa domestică

Mai mult, este posibil ca pe lista violenţelor domestice să fie trecute şi muşcatul şi trasul de păr. De la lege până în casele oamenilor este însă cale lungă, iar mentalitatea nu se schimbă cu una, cu două. În România, „Bătaia e ruptă din rai” este încă un proverb de actualitate.

„Dacă ea continuă, îi mai scapi câte o palmă, ce să facem? Şi câte un pumn, şi câte o palmă şi câte un picior”, este de părere un bătrân din Suceava.

„Nu se poate. Cum să mă dea afară din casă?! Cine dezbate, la Bucureşti? Păi să-i dea pe parlamentari afară din casă”, consideră un alt bărbat.

Că mai încasează câte o palmă de la bărbaţi o recunosc şi femeile. Nu i-ar da însă afară din casă nici în ruptul capului. „Nu, nu-s de acord. Dar de ce să-i dea afară pe bărbaţi ? Degeaba femeia nu ia bătaie. Femeia dacă face treabă, ascultă bărbatul, spală, face mâncare, grijeşte…”, este de părere o femeie.

„Bărbaţii mai scapă câte o palmă. Asta nu-i nimica, asta-i un fel de joacă. La fiecare casă este câte un scandal”, o completează o altă femeie.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari ai PDL, PNL, UNPR şi ai grupului minorităţilor.

„Sunt nişte modificări foarte importante, prin noua lege… Există posibilitatea obţinerii de către soţia vătămată a unui ordin de restricţionare a accesului în casă a soţului vătămător. Sancţiunile sunt mult mai mari”, spune Alina Gorghiu.

Psihologii atrag atenţia că fenomenul este dificil de urmărit şi de combătut în absenţa unor legi care să sprijine victimele.

„Se întâmplă ca, de cele mai multe ori, să fie undeva ascuns în spatele uşilor, geamurilor închise. Victimele nu vor recunoaşte, nu vor pune mâna pe telefon pentru că, la urma urmei, va fi doar o amendă sau poate a doua zi poliţistul o va ruga pe doamna să retragă plângerea sau să n-o mai scrie pentru că, ştiţi, trebuie să plătească soţul dumneavoastră o amendă. Nu există suport real pentru victimele violenţei domestice”, spune psihologul Mirela Zivari.

Potrivit proiectului, muşcatul, trasul de păr şi chiar îmbrâncirea vor intra în categoria violenţei domestice şi vor fi pedepsite, alături de violenţa verbală şi presiunea psihologică.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Fostul antrenor al Craiovei lui Adrian Mititelu a ajuns la naționala Italiei! Anunțul federației
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Surpriză: Ștefan Baiaram, propus la o echipă din Serie A! ”Poate să dea 5-6 milioane de euro”
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România