Victor Ponta: O veste bună. Pensiile vor fi majorate cu 5% de la ianuarie 2015

Premierul Victor Ponta a salutat vineri creşterea pensiilor începând de la 1 ianuarie 2015, măsură anunţată de ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Filip Stan
12 sept. 2014, 11:45
Victor Ponta: O veste bună. Pensiile vor fi majorate cu 5% de la ianuarie 2015

„O veste bună – cresc pensiile! Potrivit INS, pensia medie lunară a fost în trimestrul II din 2014 cu 4,8% mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar din ianuarie 2015, pensiile vor fi majorate cu 5%!”, a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook.

Pensiile vor fi majorate începând cu ianuarie 2015 cu cinci procente, a anunţat joi, la Cluj-Napoca, Rovana Plumb, ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Ministrul Muncii: Toate PENSIILE CRESC cu 5% de la 1 ianuarie 2015

Rovana Plumb a precizat că, în prezent, reprezentanţii Ministerului Muncii lucrează alături de cei ai Ministerului de Finanţe şi la reglementări în vederea majorării pensiilor mici, care ar putea să fie puse în aplicare tot de anul viitor.

Potrivit ministrului, toate acţiunile legate de pensii fac parte dintr-un pachet de măsuri ‘reparatorii’ prin care Guvernul doreşte să reechilibreze anumite decizii considerate nedrepte luate de Guvernul condus de Emil Boc.

‘Vom continua cu măsurile reparatorii, dar în special cu respectarea legislaţiei în aşa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu 5 la sută. De asemenea, vreau să vă spun că vom lua în calcul şi majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Acum lucrăm cu Ministerul de Finanţe’, a precizat Rovana Plumb într-o conferinţă de presă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT