Poroşenko şi Merkel au discutat despre încălcarea regimului de încetare a focului în Donbas

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a discutat la telefon cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pe marginea cazurilor de încălcare a regimului de încetare a focului din zona Donbas, informează Unian.ua, transmite Agerpres.
Filip Stan
15 sept. 2014, 07:10
Poroşenko şi Merkel au discutat despre încălcarea regimului de încetare a focului în Donbas

Într-un comunicat difuzat luni de serviciul de presă al preşedinţiei ucrainene se arată că cele două părţi şi-au exprimat îngrijorarea referitor la cazurile de încălcare a regimului de încetare a focului, convenind să depună în continuare eforturi pentru o soluţionare paşnică a conflictului din estul Ucrainei.

În acest context, cancelarul german a subliniat importanţa adoptării de către parlamentul Ucrainei a unei legi care să prevadă un statut special pentru unele zone din regiunile Donbas şi Lugansk şi o lege privind amnistia.

De asemenea, Merkel şi Poroşenko au discutat despre posibilitatea continuării negocierilor internaţionale în ‘formatul din Normandia’ (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia).

Părţile s-au referit şi la negocierile trilaterale de la Bruxelles, Merkel salutând decizia din 12 septembrie a Uniunii Europene (UE) de a susţine Ucraina.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi pentru o pensie militară completă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii în 2026
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?