Anchetatorii au o nouă pistă în cazul morții Valentinei. Cum ar fi fugit Vlad în Italia, deși este dat în urmărire internațională pentru omor

Apar noi informații în ancheta ce vizează moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra de 28 de ani găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Principalul suspect în dosar, adică iubitul victimei, ar fi plecat din Ungaria cu un autocar și ar fi ajuns în Ungaria. Asta în timp ce este căutat de poliție în toată Europa. 
Irina Dumitrescu
27 sept. 2026, 11:46
Anchetatorii au o nouă pistă în cazul morții Valentinei. Cum ar fi fugit Vlad în Italia, deși este dat în urmărire internațională pentru omor

Anchetatorii continuă cercetările în cazul morții Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită fără viață într-o valiză pe râul Olt. Principalul suspect este Vlad Băltățeanu, iubitul femeii, care a fugit din România după fapta oribilă comisă. Acesta s-ar afla acum în Italia.

Mai multe rude ale lui Vlad Băltățeanu au fost chemate la audieri. Anchetatorii încearcă să afle informații cheie despre traseul parcurs după părăsirea României.

Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Gheorghe Vlăduț Băltățeanu, iar acesta a fost dat în urmărire, fiind cercetat pentru omor.

Vezi și Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde s-ar afla acum Vlad, răsturnare de situație în anchetă

Oamenii legii au reconstituit traseul pe care Vlad l-ar fi parcurs de la locuința din Vâlcea până în zona râului Olt. În cadrul cercetărilor au fost analizate și imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe traseu.

Potrivit declarațiilor făcute de Gabriel Gârniță, președintele SIDEPOL, imaginile verificate de anchetatori îl surprind pe suspect singur în mașină în timpul deplasării către zona râului Olt.

De asemenea, au ieșit la iveală noi detalii despre relația dintre Valentina și Vlad. Părinții susțin că tânăra le-a mărturisit prin telefon că vrea să se despartă de bărbat, moment în care a fost auzită de iubitul ei.

Tânăra ar fi fost agresată în repetate rânduri de-a lungul relației, iar familia ar fi știut de relația toxică.Mama Valentinei a dezvăluit că fiica sa i-a arătat, în timpul unui apel video, că fusese bătută și i-a cerut să se întoarcă acasă.

„Fata m-a sunat pe cameră și mi-a arătat că era bătută. Avea mâna umflată (…), ochiul umflat, buza umflată și coastele negre”, a relatat mama tinerei.

Valentina Ioana Tănăsie a fost găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești. Necropsia a indicat o moarte violentă, iar anchetatorii au identificat mai multe leziuni traumatice pe corpul victimei.

În timpul perchezițiilor efectuate la casa în care tânăra locuia împreună cu suspectul, anchetatorii au descoperit pe o saltea mai multe pete de substanță brun-roșcată, probele fiind ridicate pentru stabilirea naturii și provenienței acestora.

Citește și Fratele lui Vlad a făcut primele declarații despre moartea Valentinei. Detaliul oferit în tragedia care a șocat România: „Am văzut la știri”