Roxette va susţine un concert pe Cluj Arena, pe 19 iulie

Trupa suedeză Roxette va susţine, la data de 19 iulie, un concert pe Cluj Arena, în urma unui contract încheiat de Consiliul Judeţean Cluj, care administrează stadionul, şi o firmă specializată în organizarea de evenimente.
Romania TV
21 feb. 2012, 15:48
Roxette va susţine un concert pe Cluj Arena, pe 19 iulie

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, seria concertelor pe noul stadion din Cluj-Napoca va continua, după succesul spectacolelor de inaugurare, susţinute de Scorpions şi Smokie.

„Consiliul Judeţean Cluj, prin societatea SC Cluj Arena SA, a încheiat marţi contractul cu SC Emagic SRL Bucureşti, în vederea organizării, în data de 19 iulie 2012, a concertului susţinut pe Cluj Arena de către celebrul grup pop rock suedez Roxette. Încercăm să continuăm seria concertelor de succes găzduite de Cluj Arena. Succesul deosebit al concertelor de inaugurare ne-a confirmat efectele deosebite generate de astfel de evenimente. Au avut de câştigat nu doar spectatorii amatori de muzică, dar şi proprietarii de hoteluri, restaurante, autorităţi locale, practic întreaga comunitate. Este şi pentru Cluj Arena un prilej de a constitui venituri”, a arătat, în comunicat, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Reprezentanţii CJ Cluj au precizat că valoarea chiriei care îi revine organizatorului este de 37.200 de euro.

„Dacă chiriaşii vor folosi energia electrică de la stadionul Cluj Arena, aceştia vor achita şi valoarea energiei consumate. Pentru protejarea gazonului chiriaşul are obligaţia de a aplica un strat protector cu sistem «portafloor», iar pentru protejarea suprafeţei de tartan se va aplica un sistem de protecţie cu plăci de cauciuc «heavy duty». Aceste sisteme de protecţie sunt folosite pe stadioanele din vestul Europei. Trebuie să securizăm şi să protejăm suprafaţa de joc, dar să oferim şi cele mai bune condiţii pentru spectatori”, a menţionat Tişe, citat în comunicat.

La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Cluj Arena SA, Radu Raţiu, a adăugat, în documentul citat, că societatea este în negocieri pentru desfăşurarea altor două mari concerte la Cluj, până la finele acestui an.

SC Emagic SRL este o companie specializată în organizarea de evenimente. Fondată în Olanda, societatea şi-a început activitatea în România în anul 2003.

Acesta este cel de-al doilea concert pe care Roxette îl susţine în România, după spectacolul susţinut în 30 mai 2011 la Bucureşti. Concertul de la Zone Arena a făcut parte din cel de-al zecelea turneu mondial din cariera trupei, care s-a reunit în 2009, după aproape opt ani de pauză.

Formată la începutul anilor ’80, Roxette a devenit rapid una dintre cele mai iubite trupe pop, iar piese precum „The Look”, „Dressed for Success”, „Listen to Your Heart”, „Dangerous”, „It Must Have Been Love”, „Joyride” şi „Milk and Toast and Honey” au făcut înconjurul lumii, fiind considerate în prezent adevărate „evergreen-uri”.

Marie Fredriksson şi Per Gessle s-au întâlnit pentru prima dată în Halmstadt (Suedia), la sfârşitul anilor ’70, primul album Roxette – „Pearls of Passion” – fiind lansat câţiva ani mai târziu, în octombrie 1986. Au urmat alte şase albume de studio, şapte compilaţii, un album de remixuri şi opt albume video, cărora li se adaugă nu mai puţin de 39 de single-uri şi tot atâtea videoclipuri.

Premiaţi în repetate rânduri la categorii precum „cel mai bun grup pop-rock”, „cel mai bine vândut artist” şi „cel mai difuzat video”, membrii Roxette au câştigat de-a lungul carierei admiraţia a milioane de fani din întreaga lume. Anul 2002 a reprezentat, însă, un moment de cumpănă în cariera trupei, Marie fiind diagnosticată cu o tumoare pe creier. După o operaţie complicată, mai multe luni de tratament şi câţiva ani de pauză, timp în care atât Marie, cât şi Per şi-au dedicat timpul unor proiecte separate, trupa s-a reunit în 2009, revenind pe scenă în formula consacrată.

DailyBusiness
Grindeanu îl acuză pe Boloș pentru cheltuielile din Fondul de Rezervă: „Mecanismul a fost propus de ministrul Finanțelor”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Elena Udrea se angajează! „Nu mai vreau să pierd nicio clipă!”
Fanatik.ro
Trei zodii trec printr-o schimbare de destin de pe 10 septembrie de la ora 10.00. Noroc, prosperitate și oportunități pentru ele în această toamnă
Capital.ro
S-a renunțat la schimbarea orei! Se păstrează permanent ora de vară. Unde s-a luat decizia
Playtech.ro
Horoscopul zilei. Nativii Taur trebuie să stabilească priorităţile financiare
Adevarul
Scene bizare la o grădiniță din Satu Mare: Copiii, îmbrăcați în uniforme de Șoimi ai Patriei și Pionieri. Cum răspunde instituția
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Cătălin Scărlătescu s-a amorezat de o arhitectă tinerică! Relația cu Doina Teodoru e istorie
iamsport.ro
Anunț-ȘOC în direct: 'El va fi următorul selecționer al României! Și asta cât de curând'
MediaFlux
Bani mai puțini pentru pensionari în septembrie. Cine va primi ajutor
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
Corpul intuiește sfârșitul: O privire intimă asupra ultimelor zile de viață