PERLE din Abecedar: „Baba bătu bietul băiat bolnav” şi ce se întâmplă când te joci cu lama

Teoretic, conţinutul manualelor ar trebui să fie impecabil din punct de vedere al corectitudinii conţinutului, însă unele dintre ele conţin erori grave. De asemenea, unele materiale didactice sunt pe alocuri macabre, solicitând în exces simţul umorului negru la copiii proaspăt intraţi în şcoală.
Filip Stan
18 sept. 2014, 13:53
PERLE din Abecedar:

În unele manuale, textele pe care le citesc cei mici par a fi mai degrabă desprinse din filme de groază, în altele exerciţiile sunt absurde şi fără noimă. Mai grav este că, uneori, cei care fac aceste materiale didactice nu cunosc nici măcar numele personalităţilor din ţara noastră.

O astfel de eroare apare în manualul auxiliar „Să dezlegăm tainele Abecedarului”, publicat în 2004, unde scrie că operele „Masa Tăcerii” şi „Poarta Sărutului” sunt realizate de Nicolae Brâncuşi, şi nu Constantin Brâncuşi.

În acelaşi manual, părinţii mai slabi de înger ar putea să se scandalizeze de unele enunţuri ce-i învaţă pe copii într-o manieră destul de abruptă despre pericolele ce-i pândesc în viaţă. Astfel, tot în volumul „Să dezlegăm tainele abecedarului”, apare următorul dialog:
„Maria ia o lamă nouă.
– Maria, aruncă lama!
– Nu, Ileana, e lama mea!
Acum Maria are o rană mare.„

Un alt exemplu controversat este cel dat pentru litera B, unde copilul de clasa I află cam prea devreme despre faţetele sumbre ale vieţii: „Baba bătu bietul băiat bolnav„

Specialiştii spun că părinţii ar trebui să îşi ferească micuţii nu doar de desenele animate cu scene sau limbaj violent, ci chiar şi de manuale.

„Copilul se duce la şcoală, este un copil nevinovat. Pleacă de la grădiniţă cu principii sănătoase, iar la şcoală rămâne şocat. Ba, baba bate băiatul bolnav. Asta înseamnă că dacă baba bate copilul bolnav poate să-l bată şi el mai târziu. Dacă i-a spus doamna învăţătoare lucrul ăsta înseamnă că e un lucru bun. El nu vede exemplul literei B”, susţine psihologul Cătălina Dascălu.

Nici învăţătorii nu sunt foarte mulţumiţi de manualele cu care au de-a face. „Sunt manuale cu greşeli ştiinţifice, cu omisiuni, manualele de istorie sunt discutabile, unele dintre ele. Ar trebui să fie colectiv academic, care face un manual bun şi de care să beneficieze toţi elevii”, spune învăţătorul Tiberiu Dima.

La o altă editură găsim, în manual auxiliar Matematică şi cunoaşterea mediului, pentru clasa I, un exerciţiu în care elevilor li se cere să ordoneze iezii, doar că în imagini apar pitici.

În Abecedar se găsesc şi enunţuri care sunt de-a dreptul tâmpite, scuza că e un manual pentru copii neputând masca tulburările de raţiune ale autorilor: „Eva are un urs. Octavian are o locomotivă. Evelina cântă la vioară. Silviu e veterinar. El are vitamine pentru animale. Avram e vânător.
– Eu vreau să ocorotim animalele.
– Atunci sunt aviator. Am un avion verde.
– Locomotiva mea are multe vagoane„.

Sau: „Furnica în calendar / A notat cuvântul ‘car’ / Să mâncăm la carnaval / Un calup de caşcaval„.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fostul atacant al lui Adrian Mititelu a susținut Universitatea Craiova din tribune la meciul cu Getafe
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT