Populaţia lumii ar putea atinge la sfârşitul secolului 11 miliarde de locuitori

Populaţia lumii ar putea atinge 11 miliarde de locuitori la sfârşitul secolului, cu două miliarde mai mult decât se prevăzuse până acum, arată o nouă previziune demografică a Naţiunilor Unite, creşterea fiind înregistrată îndeosebi în Africa.
Alina Costache
14 oct. 2011, 17:26

'Consensul în ultimii 20 de ani era că populaţia mondială, estimată în prezent la circa 7 miliarde de oameni, va continua să crească până la 9 miliarde la sfârşitul secolului al XXI-lea, urmând să se plafoneze apoi şi probabil să scadă', afirmă Adrian Raftery, profesor de statistică şi sociologie la Universitatea Washington din Seattle (nord-vestul Statelor Unite), unul din principalii autori ai studiului apărut joi în versiunea online a revistei Science şi preluat de AFP.

'Am ajuns la concluzia că există o probabilitate de 70% ca populaţia mondială să nu se stabilizeze în cursul acestui secol', adaugă omul de ştiinţă, potrivit căruia 'evoluţia demografică rămâne o problemă foarte importantă'. Creşterea populaţiei poate duce la exacerbarea altor probleme planetare, printre care schimbările climatice, răspândirea bolilor infecţioase şi sărăcia, spune Raftery.

În Africa se va înregistra cea mai mare rată de creştere demografică, populaţia urmând să crească de patru ori, de la 1 miliard în prezent la 4 miliarde până la sfârşitul secolului. Cercetătorii arată că accesul la mijloace de contracepţie şi educaţia sunt esenţiale în scăderea ratei natalităţii.

În celelalte regiuni ale planetei vor fi mai puţine schimbări decât în Africa. Asia, care numără în prezent 4,4 miliarde de locuitori, va avea în jur de 5 miliarde în 2050, urmând apoi să scadă, potrivit experţilor. În America de Nord, Europa şi America Latină (cu Caraibele), populaţia se va stabiliza sub 1 miliard de locuitori.

Cea mai populată ţară din Europa ar urma să fie în 2100 Franţa, cu 79 de milioane de locuitori, faţă de 66 de milioane în prezent. Populaţia Germaniei va scădea de la 80 de milioane în prezent la 56 de milioane, a declarat pentru AFP profesorul Raftery.

Raportul ONU asupra demografiei mondiale este 'primul bazat pe un instrument statistic modern, ce combină toate informaţiile şi datele disponibile care permit elaborarea celor mai bune previziuni', au mai spus experţii.

‘Consensul în ultimii 20 de ani era că populaţia mondială, estimată în prezent la circa 7 miliarde de oameni, va continua să crească până la 9 miliarde la sfârşitul secolului al XXI-lea, urmând să se plafoneze apoi şi probabil să scadă’, afirmă Adrian Raftery, profesor de statistică şi sociologie la Universitatea Washington din Seattle (nord-vestul Statelor Unite), unul din principalii autori ai studiului apărut joi în versiunea online a revistei Science şi preluat de AFP.

‘Am ajuns la concluzia că există o probabilitate de 70% ca populaţia mondială să nu se stabilizeze în cursul acestui secol’, adaugă omul de ştiinţă, potrivit căruia ‘evoluţia demografică rămâne o problemă foarte importantă’. Creşterea populaţiei poate duce la exacerbarea altor probleme planetare, printre care schimbările climatice, răspândirea bolilor infecţioase şi sărăcia, spune Raftery.

În Africa se va înregistra cea mai mare rată de creştere demografică, populaţia urmând să crească de patru ori, de la 1 miliard în prezent la 4 miliarde până la sfârşitul secolului. Cercetătorii arată că accesul la mijloace de contracepţie şi educaţia sunt esenţiale în scăderea ratei natalităţii.

În celelalte regiuni ale planetei vor fi mai puţine schimbări decât în Africa. Asia, care numără în prezent 4,4 miliarde de locuitori, va avea în jur de 5 miliarde în 2050, urmând apoi să scadă, potrivit experţilor. În America de Nord, Europa şi America Latină (cu Caraibele), populaţia se va stabiliza sub 1 miliard de locuitori.

Cea mai populată ţară din Europa ar urma să fie în 2100 Franţa, cu 79 de milioane de locuitori, faţă de 66 de milioane în prezent. Populaţia Germaniei va scădea de la 80 de milioane în prezent la 56 de milioane, a declarat pentru AFP profesorul Raftery.

Raportul ONU asupra demografiei mondiale este ‘primul bazat pe un instrument statistic modern, ce combină toate informaţiile şi datele disponibile care permit elaborarea celor mai bune previziuni’, au mai spus experţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT