Cine va plăti factura proastei gestiuni a finanţelor Greciei?

Euforia financiarilor UE este însă absentă în marginea acestui eveniment fără precedent în lumea finanţelor mondiale, întrucât factura proastei gestiuni a finanţelor greceşti se mută de la Atena. Dar încotro merge ea acum? Mai exact, cine pierde în cadrul acordului de luni noapte?

Creditorii privaţi, băncile private care deţineau obligaţiunile greceşti, pierd 53,5% din cât ar fi trebuit să le plătească Atena, daca ar fi fost ea vreodată capabilă să plătească. Banca Naţională a Greciei şi Eurobank EFG, alături de banca franceză BNP Paribas şi cea germană, Commerzbank, sunt principalii creditorii privaţi, scrie RFI Romania.

BNP a pierdut, pe hârtie, la un simplu bilanţ, 75% din investiţiile sale în Grecia.

Băncile au acceptat acea schimbare de obligaţiuni greceşti cu unele noi care valorează mai puţin (au practic jumătate din valoare) şi au o dobândă progresivă mai mică. Dacă adăugam aici şi faptul că scade această dobândă şi ajunge în câţiva ani la circa 4%, atunci pierderile băncilor şi investitorilor se ridică la 70% per total.

Pentru moment, asociaţia băncilor, care a avut putere de negociere în dosarul grec, spune că, în ciuda acestor pierderi, vor exista beneficii pe termen lung pentru întreg sistemul bancar…

Este aceasta ultima dată când Grecia este salvată în acest fel?

Economia greacă se află în plină recesiune, ceea ce nu ajută la plata datoriilor. De aceea, luni noapte s-a discutat îndelung privind durata acestei datorii care trebuie să scadă acum în mod normal de la 160% la 125% din PIB măcar, şi asta în şapte sau opt ani, până în 2020.

Ce este sigur acum este că Grecia a câştigat nişte timp şi că-şi plăteşte măcar partea din datorie ajunsă la scadenţă în 20 martie, cele 14,5 miliarde de euro. Este de asemenea sigur că banii primiţi, cele 130 de miliarde care vor fi deblocate în mai multe tranşe, vor fi puşi într-un cont special care va servi doar plătirii datoriei şi mai ales a dobânzii acesteia. Neplătită la timp, dobânda creşte şi devine ea însăşi o povară.

Ce nu este sigur însă este dacă am asistat acum la ultima salvare a Greciei… Analiştii sunt rezervaţi, ba unii sunt chiar pesimişti.

În fine, criza greacă a revelat tot ceea ce are Europa mai bun, o anumită solidaritate, dar şi mai rău – egoismele naţionale. A triumfat acum solidaritatea? Greu de zis. A triumfat în cele din urmă bunul simş, care cerea ca măcar de această dată să-i mai fie întinsă o mână de ajutor Greciei.

Ce ţări erau solidare cu Grecia? Cele ale căror economii sunt şi ele fragile – Spania, Portugalia, Italia, Belgia, chiar şi Franţa – care se puneau în locul grecilor şi se gândeau ca într-o bună zi li se poate întâmpla acelaşi lucru.

Ce ţări erau reticente? Economiile mari, cele solide şi notate în continuare cu râvnitul triplu A: Olanda, Finlanda şi Germania. Era vorba despre egoism sau despre o viziune liberală care la un moment dat dorea să aplice o sancţiune bine meritată Greciei? Olanda dezvoltase chiar, prin vocea diferiţilor oameni politici şi inclusiv a comisarului european olandez Neelie Kroes, teoria conform căreia falimentul Greciei nu ar avea consecinţe importante pentru UE.

Să fi câştigat în cele din urmă acest grup al economiilor puternice, pierderea Greciei ar fi fost doar una dintre consecinţe şi poate într-adevăr nu cea mai importantă.

Dar s-ar fi pierdut probabil pentru totdeauna brumă de încredere care mai există astăzi la nivelul cetăţeanului în capacitatea UE de a-şi rezolva problemele.