Revine în forţă în politică: Sarkozy îl acuză pe Hollande că minte

Ex-preşedintele francez de dreapta Nicolas Sarkozy (2007-2012) l-a acuzat duminică pe succesorul său socialist Francois Hollande de 'minciuni' în cursul primei sale intervenţii televizate după ce şi-a anunţat vineri revenirea în politică, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
22 sept. 2014, 05:43
Revine în forţă în politică: Sarkozy îl acuză pe Hollande că minte

În 2012, în timpul campaniei prezidenţiale, ‘eu nu am minţit’, contrar ‘lungii litanii de minciuni’ a preşedintelui actual, a spus Sarkozy, care susţine că l-au determinat să revină în politică succesul ‘Frontului Naţional’ şi criza ce ar putea împinge întreaga Europă spre un colaps.

‘Eu nu am minţit’, a repetat de patru ori fostul şef al statului, în 2012, ‘am încercat să spun francezilor adevărul’.

În schimb, ‘ce rămâne din lunga serie de anafore „Eu, preşedintele” ?’, a întrebat el în cursul unui interviu acordat canalului de televiziune France 2.

Nicolas Sarkozy evoca astfel dezbaterea sa cu Francois Hollande, în cadrul campaniei, în cursul căreia acesta din urmă utilizase ‘Eu, preşedintele’ spunând că va face una sau alta.

‘O lungă litanie de minciuni’, a lansat fostul şef al statului, fără a intra în detalii.

Citeşte şi Sarkozy candidează pentru şefia UMP şi vizează preşedinţia Franţei în 2017

În situaţia în care este Franţa astăzi, Francois Hollande ‘este propriul său procuror’, a mai spus Sarkozy, notând ironic că este timpul ca şeful statului să recunoască – cum a făcut în ultima sa conferinţă de presă – că funcţia sa ‘nu este uşoară’.

‘Nu vreau să polemizez cu dl Hollande. Dl Hollande gândeşte cel mai mare rău despre mine, eu nu mă gândesc deloc la el’, a adăugat fostul preşedinte.

Nicolas Sarkozy a criticat absenţa politicii europene a lui Francois Hollande şi modul în care acesta gestionează relaţiile cu Rusia în criza ucraineană.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Câți cetățeni ruși au cerut azil în România de frica lui Putin. Cererile au fost aprobate după invazia Rusiei în Ucraina
Capital.ro
Decizia luată de judecători privind procesul lui Călin Georgescu. Este acuzat de propagandă legionară
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Bölöni, spectacol în direct! A dezvăluit promisiunea făcută când era ”beat cu domnul Banciu”: ”Am băut țuică, vorbeam aiurea!”
MediaFlux
Anunț oficial! Ce se întâmplă cu munca la negru și salariul în plic
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj