MINISTRUL APĂRĂRII, chemat în Parlament în cazul ROBERT TURCESCU. Jurnalistul, acuzat de TAIFAS DELIRANT

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, este chemat în Parlament pentru a fi audiat în cazul Robert Turcescu. Anunţul a fost făcut de preşedintele Comisiei senatoriale de apărare, Corneliu Dobriţoiu, care va face o propunere în acest sens.
Iulian Tudor
23 sept. 2014, 07:44
MINISTRUL APĂRĂRII, chemat în Parlament în cazul ROBERT TURCESCU. Jurnalistul, acuzat de TAIFAS DELIRANT

„Domnul Turcescu, în delirul său mediatic, a adus atingere gravă reputaţiei Armatei. O să abordăm acest subiect în reuniunea comisiei de apărare şi o să propun audierea ministrului Apărării şi a responsabililor din minister care s-au ocupat de plăţi, ştate de plată, precum şi a şefului DGIA, astfel încât să ne lămurim şi noi asupra subiectului. Aceasta va fi o propunere pe care o vom supune votului. În măsura în care colegii din comisie vor agrea audierea, categoric se va întâmpla acest lucru”, a anunţat Corneliu Dobriţoiu.

Întrebat cum comentează poziţia MApN, Dobriţoiu a răspuns: „Poziţia ministerului este corectă pentru că nu doreşte să fie parte într-un taifas delirant. Ceea ce a încercat dl Turcescu să prezinte opiniei publice că ar fi acoperit, iar în sprijinul afirmaţiilor sale a prezentat un livret militar… este halucinant”.

Dobriţoiu a precizat că şedinţa va fi cu uşile închise şi a arătat că senatorii vor să afle care este poziţia MApN.

„Ministrul nu are dreptul de a cunoaşte lista ofiţerilor acoperiţi, pentru că este nefiresc, în afara  legii”, a spus Dobriţoiu, întrebat dacă Mircea Duşa ştie cine sunt ofiţerii acoperiţi şi dacă poate clarifica dacă Turcescu a fost sau nu ofiţer acoperit.  Dobriţoiu a explicat că acest lucru poate fi lămurit de „ajutoarele ministrului”.

Corneliu Dobriţoiu: E o MASCARADĂ a lui Robert Turcescu. El nu mai avea calitatea de ofiţer în rezervă al MApN

Comisia de apărare din Senat, convocată marţi după-amiază, nu a putut însă decide asupra propunerii preşedintelui comisiei, Corneliu Dobriţoiu, de audiere a ministrului Apărării, Mircea Duşa, deoarece nu a fost întrunit cvorumul pentru a lua o decizie.

La şedinţa comisiei au fost prezenţi doar parlamentarii PNL şi PDL, fiind absenţi toţi parlamentarii PSD, UNPR şi PC, dar şi senatorul PDL Vasile Blaga.

Comisia de apărare se va întruni într-o nouă şedinţă miercuri dimineaţă, conform programului săptămânal. Corneliu Dobriţoiu a declarat că va relua propunerea de audiere a ministrului Apărării, la următoarea şedinţă a comisiei.

Ministerul Apărării Naţionale a dat publicităţii, luni, un comunicat de presă în care refuză sa facă vreun comentariu în cazul Robert Turcescu.

„Ministerul Apărării Naţionale nu face niciun fel de comentariu pe marginea acestui subiect.M.Ap.N. aplică legile ţării şi consideră că dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei României nu sunt benefice.Dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe”, se arată într-un comunicat de presă al MApN.

 Robert Turcescu a confirmat, la B1 TV, că postarea apărută duminică pe blogul său precum că a fost ofiter acoperit. El a mai spus că „mărturisirea” este scrisa de el, ca documentele sunt reale si ca acum se simte eliberat si fericit. Ministerul Apărării Naţionale sau o altă instituţie abilitată nu au confirmat sau infirmat „spovedania” lui Robert Turcescu.

Este vorba despre o marturisire publica, la care inca reflectez. Sunt dispus oricand voi fi chemat in fata judecatorului sa dispun de aceste documente si sa spun ce stiu despre aceste documente. (…) Sunt documente reale, le am in casa mea. Eu nu vreau sa fac o discutie acum daca documentele sunt reale sau nu, daca au existat in ce context, cum s-au facut pentru ca nu suntem la o judecata publica.

ROBERT TURCESCU, ofiţer acoperit. Fost ministru al Apărării: Parchetul Militar ar trebui să se autosesizeze

Nu am trait o eliberare mai mare, o sarbatoare mai mare, nu am auzit lucruri mai frumoase in sufletul meu decat astazi dupa ce m-am eliberat de povara asta. Intr-un fel sau altul mi-am dat seama ca e necinstit, ca nu pot sa va mai mint, ca trebuie sa marturisesc. Eu nu mai pot sa traiesc asa. Astazi va spun, din moment in care m-am decis sa public aceste documente, da eu le-am pus acolo mi le acum si sunt ale mele”, a spus Robert Turcescu.

MApN REFUZĂ orice comentariu în cazul Robert Turcescu: Alte instituţii sunt abilitate să se pronunţe

Vom reveni cu amănunte.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Căminele studențești, sub presiune! Câte locuri de cazare au Bucureștiul, Clujul, Iașiul și Timișoara? (studiu)
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
ANAF impune românilor restricții. Prevederi în programul de guvernare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte