Procesul torţionarului Alexandru Vişinescu a început cu o amânare

Procesul torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, a început miercuri, 24 septembrie, la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia pe care o va lua această instanţă nu este definitivă. Soluţia pe care o va da Curtea de Apel Bucureşti va putea fi contestată la instanţa supremă.

La primul termen al judecătorii pe fond, cele două surori ale lui Corneliu Coposu, respectiv Rodica Coposu şi Flavia Bălescu, au transmis instanţei că nu doresc să se constituie părţi civile în dosar.

În schimb, Nicoleta Eremia, soţia fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat, a anunţat în instanţă că se constituie parte civilă şi îi solicită lui Vişinescu daune morale şi materiale în cuantum de 100.000 euro. Nicoleta Eremia a declarat că soţul ei a trăit „chinuri cumplite” în Penitenciarul Râmnicu Sărat şi consideră că Alexandru Vişinescu a fost chemat să de-a socoteală mult prea târziu pentru ceea ce a făcut.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Tot acum, Aurora Dumitrescu, fostă deţinută politic, constituită şi ea parte civilă în dosar, a solicitat instanţei punerea sub sechestru a bunurilor lui Vişinescu, în eventualitatea în care judecătorii vor stabili că el trebuie să plătească daune morale sau materiale.

La dezbateri a asistat şi Andrei Muraru, fost preşedintele al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER), care apreciat ca fiind util demersul de a se inventaria bunurile lui Vişinescu, în vederea instituirii sechestrului asigurător.

La ieşirea din sala de judecată, Alexandru Vişinescu le-a declarat jurnaliştilor că nu este vinovat. Mai mult, aceasta a fost recalcitrant cu ziariştii. Nu este prima dată când torţionarul Vişinescu are asemenea ieşiri în faţa reprezentanţilor presei.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, la 18 iunie, că Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţini contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

„Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, susţin procurorii.

Până în prezent, din documentele studiate, a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Vişinescu Alexandru.

De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid.

Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.

Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă.

„Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta”, mai spun procurorii.