Colaborarea lui TRAIAN BĂSESCU cu fosta Securitate, pe rol la Curtea de Apel. Primul termen, în octombrie

Dan Voiculescu a atacat în instanţă decizia CNSAS care stabilea că preşedintele Traian Băsescu nu a colaborat cu fosta Securitate şi a reuşit să-i convingă pe judecători să-l introducă pe şeful statului ca parte în acest dosar, informează România TV.
Ionela Marcu
25 sept. 2014, 09:01
Colaborarea lui TRAIAN BĂSESCU cu fosta Securitate, pe rol la Curtea de Apel. Primul termen, în octombrie

Traian Băsescu are calitatea de pârât şi primul termen în acest caz a fost stabilit pe 15 octombrie. Procesul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit România TV, pe 15 octombrie va avea o cameră de consiliu, fără accesul publicului şi al părţilor implicate în dosar, în care se va decide cum va decurge procesul şi dacă Traian Băsescu va fi chemat la proces.

Presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu (67 de ani), a contestat, în martie 2014, la Curtea de Apel Bucuresti adeverinta de necolaborare 2584/22 octombrie 2013, act prin care CNSAS a stabilit, pentru a patra oara, ca presedintele Romaniei, Traian Basescu (62 de ani), nu a fost lucrator sau colaborator al fostei Securitati.

DAN VOICULESCU, scrisoare din închisoare: URA lui Băsescu mă face mai puternic. Misiunea mea nu s-a încheiat

Dan Voiculescu a pierdut de trei ori la rand procesele cu CNSAS, iar magistratii au stabilit definitiv si irevocabil ca el a fost colaborator al Securitatii comuniste, sub numele de cod „Felix”.

Voiculescu cere judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti anularea adeverintei de necolaborare 2584/22 octombrie 2013. Este vorba de actul prin care CNSAS a stabilit, pentru a patra oara, ca presedintele Romaniei, Traian Basescu (62 de ani), nu a fost lucrator sau colaborator al fostei Securitati.

Decizia a fost data dupa consultarea notelor atribuite acestuia privind activitatea profesionala in anii 1987-1989. In acea perioada, Basescu a fost sef al Agentiei Navrom din Anvers.

DAN VOICULESCU, dezvăluiri din închisoare. De câte ori s-a întâlnit cu Traian Băsescu şi cum a fost ameninţat

„Documentele citate in cuprinsul prezentei adeverinte se refera la aspecte economice si comerciale specifice postului ocupat la Navrom, si nu fac referire la activitati sau atitudini ᅡpotrivnice regimului totalitar comunistᅡ. De asemenea, din continutul documentelor citate nu rezulta ca persoana verificata ar fi vizat ᅡingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omuluiᅡ”, se arata in adeverinta CNSAS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
MM Stoica, obligat de Gigi Becali să lucreze la FCSB cu antrenorul pe care-l ironiza acum o lună!
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România