Deputatul Daniel Fenechiu si-a dat demisia din PP-DD

Deputatul Daniel Fenechiu şi-a dat demisia din PP-DD, acuzand "cardasia" cu PSD, care doreste destructurarea partidului, a anunţat deputatul într-un comunicat de presă.
Romania TV
25 sept. 2014, 15:04
Deputatul Daniel Fenechiu si-a dat demisia din PP-DD

Deputatul Daniel Fenechiu a spus că poate fi „complice la o inselatorie politica” si nu mai putea gira cu numele, reputatia si increderea oamenilor care l-au votat o aventura politica cu PSD care, practic, „destructureaza practic PPDD-ul”.

”Nu pot asista ca PP-DD, un partid pentru care am muncit cu trup şi suflet, dar mai ales cu suflet, să intre în disoluţie sub privirile senine ale conducerii, care este preocupată doar de a seca partidul de orice resurse mai poate acesta oferi.
Nu pot asista, în bună ştiinţă şi cu deplină conştienţă, la disiparea speranţelor şi entuziasmului care a generat un milion de voturi şi la înlocuirea acestora cu sentimentul zădărniciei trudei celor care au crezut că se poate şi au demonstrat că se poate. Pentru că atât eu, cât şi cei cu care am plecat la drum acum patru ani şi trei luni, am fost convinşi că se poate, iar votul românilor de la alegerile locale şi parlamentare a fost dovada că şi românii credeau că se poate. (…) Partidul a comis păcatul capital: a nesocotit oamenii considerând că i se cuvine pe veci, o încredere şi o susţinere pentru care nu depune niciun efort”, afirmă deputatul într-un comunicat de presă.

Fenechiu susţine că a luat această decizie după ce în ultimele zile a discutat cu ”sute de oameni ai organizaţiei PP-DD sector 4”.

”Am decis să îmi dau demisia din PP-DD pentru a putea rămâne egal cu mine însumi: curajos şi demn, integru şi liber să gândesc şi să vorbesc şi pentru a mă elibera de tirania unei minorităţi care ameninţa să-mi sufoce spiritul, aşa cum a sufocat spiritul atâtor altor membri. (…) După patru ani şi trei luni de devotament şi sârguinţă, după ce am pus bazele şi am reuşit să facem din PP-DD cel mai de succes proiect politic nou din România ultimilor ani, în numai trei luni de cârdăşie cu PSD, partidul nostru, adică una dintre principalele forţe politice a ţării noastre, a ajuns o ruină, iar eu am fost pus în faţa unei alegeri”, declară Fenechiu. 

Tot joi, Daniel Fenechiu reproşa, pe Facebook, conducerii PP-DD că închide ochii în faţa demisiilor tot mai numeroase în partid. 

Citeşte şi: Tatăl preşedintelui PP-DD, Simona Man, a demisionat din partidul lui Diaconescu

„In fiecare zi, citesc in presa zilei sau aflu de la mulți dintre prietenii care părăsesc partidul, cum se subțiază rândurile PPDD. Dacă informațiile privind destructurarea pe zi ce trece a organizatiilor, nu s-ar regăsi si pe site-ul de presa al partidului – PPDD Online, mai ca as fi tentat sa cred ca cei care conduc partidul nu au cunoștință de ce se întâmpla in teritoriu…Ar fi singura ipoteza, in care as putea încerca sa înțeleg de ce nu se face nimic, exceptând apelurile si mesajele pompoase si ipocrite care- ignorând dezastrul premergător disoluției in curs, fac apologia unor viitoare „mari succese”, existente doar in balamucul din capul unora care ne demonstrează, pe zi ce trece, ca partidul a fost, este si va fi, exclusiv al lor.. In realitate, partidul chiar este al lor…Iar faptul ca nu fac nimic, nu este altceva, decât dovada incontestabila a faptului ca nu le pasa, catusi de puțin, de ceea ce se întâmpla…Au planul lor, care nici de aceasta data, nu are nimic in comun cu speranțele celor care mai spera…Intr-un comunicat, dat astazi, ne asigura ca PPDD nu va fuziona cu UNPR, ca va merge mai departe…La fel, ne-au asigurat ca Grupul parlamentar de la Senat nu se va desfiinta, ca la europarlamentare vom lua 20%, ca „alianta” cu PSD va salva partidul si ca aleșii locali nu vor părăsi partidul in baza Ordonantei pritocite de Dragnea.. Celor care ii mai cred, le doresc „vise frumoase”..”, a scris Daniel Fenechiu pe pagina de Facebook.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Numită „cea mai mare cerșetoare de atenție”, Ivana Knoll a făcut furori pe stadion la CM 2026. Ținuta care a furat toate privirile
Capital.ro
Cei mai bogați fotbaliști de la CM 2026. Doi dintre ei au depășit pragul istoric
Playtech.ro
Apa care picură de la aerul condiționat te poate costa până la 5.000 de lei. Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?