Iliescu, admonestat după lansarea cărţii sale: „Măi, animalule!”

Marţi după-amiază, la ieşirea din clădirea Muzeului Unirii din Iaşi, Ion Iliescu a fost admonestat de şeful organizaţiei FAPTA din Iaşi, Sorin Bălănescu, acesta strigând către fostul şef al statului "Măi, animalule!".
Romania TV
18 oct. 2011, 20:18
Iliescu, admonestat după lansarea cărţii sale:

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a fost admonestat la Iaşi de către preşedintele organizaţiei non-guvernamentale FAPTA Sorin Bălănescu, care i-a spus „Măi, animalule!”, la ieşirea din clădirea unde fostul şef al statului tocmai îşi lansase o carte, potrivit Mediafax.

Marţi după-amiază, la ieşirea din clădirea Muzeului Unirii din Iaşi, Ion Iliescu a fost admonestat de şeful organizaţiei FAPTA din Iaşi, Sorin Bălănescu, acesta strigând către fostul şef al statului „Măi, animalule!”.

Bălănescu, alături de un prieten, l-a aşteptat pe Ion Iliescu la poarta Muzeului Unirii, unde fostul şef al statului şi-a lansat volumul „Fragmente de viaţă şi istorie trăită”.

Ion Iliescu n-a avut nicio reacţie la afirmaţia lui Bălănescu, urcând rapid în maşină, alături de liderul local al PSD Gheorghe Nichita.

Sorin Bălănescu a declarat pentru corespondentul Mediafax că are libertatea să spună orice doreşte şi că nu a folosit cuvinte urâte la adresa fostului şef al statului.

„Am strigat «Măi, animalule!», replică pe care, la un moment dat, când era preşedinte, a folosit-o şi Iliescu. Consider că Iliescu a îngropat România 20 de ani, la fel cum primarul Nichita a distrus oraşul şi l-a îngropat în datorii”, a afirmat Sorin Bălănescu.

El a precizat că nu a fost amendat de către poliţiştii locali, prezenţi la faţa locului.

„A venit la mine şeful Poliţiei Locale şi m-a întrebat ce caut în locul respectiv. Eu i-am răspuns, întrebându-l ce caută Iliescu la Iaşi”, a spus Bălănescu.

În luna iulie a acestui an, preşedintele FAPTA Iaşi, Sorin Bălănescu, a fost amendat de către poliţişti, fiind acuzat că a provocat scandal în faţa unui centru de cartier al primăriei, unde Gheorghe Nichita urma să ţină audienţe.

El a împărţit atunci pliante cu conţinut critic la adresa primarului Nichita, spunându-le poliţiştilor că va părăsi zona doar după ce va termina de distribuit pliantele.

Ulterior, el a fost preluat de poliţiştii, urcat cu forţa în duba Poliţiei, fiind amendat pentru tulburarea liniştii publice.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cele mai romantice imagini cu Florin Ristei și iubita lui! Artistul i-a dedicat o melodie emoționantă
Fanatik.ro
Povestea româncei care a jucat tenis de picior cu starul lui PSG, Kvisha Kvaratskhelia: „La antrenament, m-au întrebat dacă am ceva de făcut după şedinţa foto”. Video
Capital.ro
Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus în decembrie. Ce sumă revine fiecărei categorii
Playtech.ro
Merită să cumperi lemne de foc în noiembrie? Cum îți dai seama dacă lemnul este prea umed și vei plăti degeaba
Adevarul
Piața auto din România se prăbușește, atât pe segmentul mașinilor noi, cât și second-hand. Economist: Este un semnal teribil
wowbiz.ro
Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sahara Ray, fosta iubită a lui Justin Bieber, și-a pierdut viața la doar 34 de ani. Devenise mamă în urmă cu câteva luni
iamsport.ro
”Poate l-a sunat domnul Șucu”. Replica lui Justin Ștefan pentru Victor Angelescu după ce acționarul Rapidului l-a caracterizat drept fan al FCSB
MediaFlux
Calcule complete pentru creșterea pensiilor. Noul premier și ministrul Muncii au făcut anunțul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT