Rupert Murdoch susţine independenţa Scoţiei

Magnatul de presă Rupert Murdoch şi-a declarat susţinerea pentru independenţa Scoţiei, pe contul său de Twitter, fiind salutat de premierul scoţian, partizan al independenţei, Alex Salmond.
Romania TV
22 feb. 2012, 15:27
Rupert Murdoch susţine independenţa Scoţiei

Venit la Londra pentru lansarea Sun on Sunday, publicaţie menită să înlocuiască News of the World închisă din cauza scandalului telefoanelor ascultate, Murdoch şi-a exprimat susţinerea pe contul său de Twitter faţă de independenţa Scoţiei, considerând că „toată lumea va avea de câştigat”.

Magnatul scrisese deja duminică, pe Twitter, că „Salmond este în mod evident cel mai sclipitor politican din Marea Britanie”.

Alex Salmond, preşedintele Partidului Naţional Scoţian, câştigător categoric al alegerilor din mai 2011, a calificat aceste mesaje ca fiind „foarte interesante”. „Suntem în mijlocul unei dezbateri despre independenţă atât în Scoţia, cât şi în străinătate, şi salut toate contribuţiile pe acest subiect, inclusiv pe cele ale lui Murdoch”, a declarat Alex Salmond într-un comunicat, scrie Mediafax.

Premierul britanic, David Cameron, a declarat joi, la Edimburgh, că este „pregătit să lupte pentru a păstra Marea Britanie intactă”, în timp ce liderii scoţieni fac presiune pentru organizarea în 2014 a unui referendum despre independenţa acestei regiuni semi-autonome.

Conform unor sondaje, doar o treime dintre scoţieni susţine momentan independenţa. Parlamentul scoţian are prerogative privind educaţia, sănătatea, mediul şi justiţia. Problemele privind diplomaţia, energia şi apărarea sunt de competenţa Londrei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Antonia, glume pe seama înălțimii lui Alex Velea! Cum și-a tachinat soțul
Fanatik.ro
Florentin Petre a găsit slăbiciunile Poloniei înaintea meciului cu România: „Sunt probleme care pot fi speculate!”. Ce spune de parcursul lui Dinamo și de Nuno Campos
Capital.ro
Pensiile românilor și datoria statului, sub presiunea piețelor globale. Obligațiunile SUA schimbă calculele
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ții apăsat butonul 9 pe anumite telecomenzi LG. Funcția utilă când televizorul are probleme
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Propunere-șoc pentru națională! Un antrenor din Liga 2, cerut în locul lui Gică Hagi: ”E un om pregătit, i-aș da o șansă”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte