Valeriu Zgonea: De îndată ce am raportul comisiei în cazul Valerian Vreme, convoc plenul

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat, luni, că în momentul în care va avea raportul Comisiei juridice a Camerei în cazul deputatului Valerian Vreme va convoca imediat plenul pentru a fi luată o decizie.
Marius Neagu
06 oct. 2014, 12:15
Valeriu Zgonea: De îndată ce am raportul comisiei în cazul Valerian Vreme, convoc plenul

‘În momentul când am acest raport, eu sunt obligat de Regulament să convoc de îndată Parlamentul. Fiind în sesiune, va fi foarte uşor să-i chem pe colegi la Cameră‘, a spus Zgonea la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

El a adăugat că la Preşedinţie procedurile sunt mai simple atunci când DNA cere aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul foştilor miniştri, în timp ce procedurile parlamentare sunt mai complexe.

Cazanciuc: Avizele pentru urmărirea penală a celor cinci miniştri au fost trimise procurorului general

‘Domnia sa (n.r.-Traian Băsescu) are o procedură mai simplă ca preşedinte şi poate să dea în două-trei minute şi într-un minut aviz, asta e procedura la preşedintele statului. Acolo e o instituţie reprezentată de un om care a fost votat direct, aici e o instituţie cu 404 parlamentari numai la Camera Deputaţilor, deciziile se iau pe baza unor proceduri stabilite tot prin Constituţie. Deocamdată noi suntem în termenele constituţionale şi regulamentare‘, a menţionat Zgonea.

Deputatul independent Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu în dosarul licenţelor IT. DNA a cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea începerii urmăririi penale.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Dezvăluire după 12 ani! Ce a făcut Hagi în momentul arestării lui Gică Popescu: ”Era cu el în casă, copiii se uitau cum e dus la închisoare”
MediaFlux
Dan Bittman a izbucnit în lacrimi la primul concert Holograf, de după moartea lui Mugurel Vrabete. Cum a fost surprins solistul pe scenă
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj