Românii ar putea să îşi cumpere maşini noi de până la 50.000 de lei cu garanţii de stat

Statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei pe care îl vor putea accesa persoanele fizice pentru achiziţia unei maşini noi, începând cu 1 noiembrie, a declarat, luni, ministrul Economiei, Constantin Niţă.
Filip Stan
06 oct. 2014, 17:14
Românii ar putea să îşi cumpere maşini noi de până la 50.000 de lei cu garanţii de stat

Ministrul Constantin Niţă a prezentat oficial programul denumit „Prima Maşină”, în cadrul unei conferinţe de presa la care au participat şi premierul Victor Ponta, precum şi reprezentanţi ai industriei de automobile.

Creditul maxim care poate fi accesat prin acest program este de 50.000 de lei, plus TVA, la care se adaugă valoarea poliţei CASCO pentru primul an.

Pentru un astfel de credit, rata medie ar fi de 150 de euro pe lună, arată calculele iniţiatorilor.

Acest program are trei obiective strategice: sprijinirea achiziţiei unei maşini noi pentru tineri printr-un credit bancar cu garanţii de stat, stimularea achiziţiei de automobile noi, nepoluante, precum şi stimularea producţiei interne de automobile„, a afirmat Niţă.

Potrivit acestuia, vor avea prioritate în obţinerea creditului tinerii cu vârsta între 18 şi 35 de ani, dar a subliniat că şi cei peste aceasta vârstă pot beneficia de acest program.

Garanţiile de stat vor reprezenta 50% din valoarea creditului, iar diferenţa de colateral va fi reprezentată de autoturismul achiziţionat. Avansul minim va fi între 5% şi 10%, iar costul total va fi ROBOR la trei luni plus 3%. Durata maximă a creditului va fi de 84 de luni, iar maşina nouă poate fi atât din producţia internă, cât şi din import„, a explicat Niţă.

Potrivit acestuia, va fi încurajată achiziţia de maşini cât mai puţin poluante.

Ţinem cont de faptul că, în perioada 2008-2014, creditele bancare pentru populaţie s-au redus cu 30%. În plus, vânzările de autoturisme vechi sunt de trei ori mai mari decât cele de maşini noi„, a mai spus Niţă.

El a adăugat că, pe an, în România se vând doar 80.000 de maşini noi, din care 25% către persoane fizice.

Industria auto locală numără 600 de companii cu peste 200.000 de angajaţi şi contribuie cu 11% din PIB, a mai spus ministrul de resort.

„Avem în vedere prin acest program susţinerea comercializării de 20.000 de autoturisme noi pe an. În decursul a doi ani, vrem ca persoanele fizice să achiziţioneze 40% din maşinile noi, faţă de doar 25% în acest moment.

Creşterea anuală a vânzărilor ar putea ajunge până la un miliard de lei, ceea ce ar însemna o creştere economică de 0,1%, cumulând efectele de pe lanţul de producţie, import şi distribuţie, inclusiv serviciile conexe din acest sector”, a mai declarat ministrul Economiei.

Propunerea va fi discutată în Guvern în primă lectură în aceasta săptămâna, urmând ca decizia finala să fie luată săptămâna viitoare.

Citeşte şi Programul Prima Maşină. Tot ce trebuie să ştii ca să îţi cumperi MAŞINĂ NOUĂ

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Finul lui Dan Petrescu îl vede pe tehnician pe banca FCSB-ului: „Și-ar dori să ajungă acolo. Aș băga mâna în foc că poate face performanță”
Capital.ro
Greșeala pe care o fac mulți angajați când își calculează concediul. Câte zile libere au dreptul să primească
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului