Premiul NOBEL, „reportat” în VIAŢA de APOI. Laureaţi care nu au aflat niciodată că au luat trofeul

Premiul Nobel cere multă răbdare, uneori chiar prea multă. Situaţiile sunt uneori complicate, ca de exemplu în 2011, când Academia de Ştiinţe a aflat cu consternare că Ralph Steinman (Canada, 68 de ani), câştigător al premiului Nobel pentru Medicină, murise de trei zile. A făcut atunci o excepţie de la regula care prevede ca laureaţii să fie în viaţă fiindcă juriul credea că Steinman trăia.

În 1996, un alt canadian, William Vickrey, 82 de ani, murea la trei zile după ce primise premiul pentru Economie.

Citeşte şi Scriitoarea sud-africană Nadine Gordimer, laureată a Premiului Nobel pentru literatură, a încetat din viaţă

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

‘Dacă lucrurile continuă în acest fel, vor fi tot mai multe cazuri de acest fel. Este numai o chestiune de timp, aşa că trebuie făcut ceva’, afirmă Santo Fortunato, fizician la Universitatea din Aalto (Finlanda). El a semnat în colaborare un studiu apărut în revista Nature, care s-a ocupat de problema aşteptării. ‘Înainte de 1940, premiile Nobel erau decernate la peste 20 de ani de la descoperirea originală în numai 11% din numărul laureaţilor la fizică, 15% la chimie şi 24% la medicină. Din 1985, această aşteptare lungă se aplică la 60%, 52% şi 45% respectiv din laureaţi’, adaugă el. Dacă tendinţa se prelungeşte, premiile Nobel nu vor mai ajunge la oameni de ştiinţă foarte merituoşi, pentru că aceştia riscă să moară înainte să poată fi premiaţi. ‘Această întârziere riscă să saboteze cea mai venerabilă instituţie a ştiinţei’, încheie autorii articolului din Nature.

Alte articole

Donald Trump a pierdut Premiul Nobel pentru Pace în fața Maríei Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela

Premiul Nobel pentru Chimie 2024. Câștigătorii au reușit să descifreze codul proteinelor

O descoperire trebuie să fie validată de o perioadă lungă de experienţe

Mulţi invocă intransigenţa juriilor premiilor Nobel, care consideră că ştiinţa contemporană este atât de complexă încât trebuie să se aştepte ca o descoperire să fie validată de o lungă perioadă de experienţe. Existenţa bosonului lui Higgs – premiul Nobel pentru Fizică în 2013 – a fost postulată în 1964. A fost nevoie de aproape o jumătate de secol de cercetări practice costisitoare pentru a o valida. Pentru unul din pionierii ei, americano-belgianul Robert Brout, premiul a venit prea târziu.

Citeşte şi Premiile NOBEL: John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser împart Nobelul pentru Medicină

Acest caz oferă un argument perfect pentru a nu accelera procesul, arată Sven Lidlin, preşedinte al Comitetului Nobel pentru Chimie. ‘Vrem să ne asigurăm că îi recompensăm pe cei care deschid prima uşă. Acest lucru înseamnă că există cu siguranţă o întârziere de 20 de ani în general’, subliniază el. El apreciază că juriile trebuie să aştepte şi nu să premieze o descoperire care ar putea dezamăgi ulterior. De exemplu, doi cercetători au anunţat în 1989 că deţin o tehnică de ‘fuziune rece’, care ar permite o reacţie nucleară la o temperatură apropiată de cea ambientală şi care ar rezolva toate problemele energetice. La un sfert de secol de la anunţ, descoperirea nu a fost confirmată. ‘În fiecare an există o mulţime de anunţuri de descoperiri incredibile şi multe dintre ele se dovedesc a nu fi aşa’, arată Lidlin.

Premiu postum

Pentru a rezolva această dilemă, Santo Fortunato enunţă ideea de premiu Nobel postum, aşa cum se putea face înainte de 1974. ‘Cei care l-ar câştiga nu ar primi bineînţeles nimic, fiindcă ar fi morţi, dar cred că este important ca descoperirile lor să fie recunoscute’, spune el. Ceremonia de decernare a premiilor s-ar putea însă transforma în moment funebru, în contextul în care se sărbătoresc eroii ştiinţei, recunoaşte Lidlin. ‘S-ar pierde ideea că ştiinţa este ceva ce se petrece astăzi. Personal, aş vota împotriva unei asemenea iniţiative’, încheie el.

Citeşte şi Premiul Nobel pentru Pace: Record de 278 de candidaţi în 2014

Este necesar să fie recompensaţi cercetători care nu sunt la sfârşit de carieră sau la pensie, apreciază Matthew Wallace, cercetător la Institutul de gestionare a inovaţiei şi cunoştinţelor din Valencia (Spania). ‘Pentru a promova şi recompensa inovaţia şi creativitatea, ar fi cu adevărat mai util ca premiile să consacre cercetători mai puţin confirmaţi şi descoperiri mai recente’, arată el.