Anchetă reluată în cazul chirurgului din Vaslui suspectat că şi-ar fi ucis amanta în vârstă de 16 ani

Poliţiştii vor face săpături în curtea casei de vacanţă a chirurgului din Vaslui suspectat că şi-ar fi ucis amanta în vârstă de 16 ani să vadă dacă nu cumva trupul elevei a fost îngropat acolo. Fata a dispărut fără urmă acum un an şi jumătate, iar ultimul care a văzut-o în viaţă a fost chirurgul căsătorit.
Filip Stan
13 oct. 2014, 07:06
Anchetă reluată în cazul chirurgului din Vaslui suspectat că şi-ar fi ucis amanta în vârstă de 16 ani

În luna februarie a acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au dispus clasarea dosarului şi, implicit, scoaterea de sub urmărire a medicului Marcu. Soluţia confirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost contestată de familia fetei dispărute pe 5 martie anul trecut, înaintând plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată la Tribunalul Vaslui. Judecătorii au admis plângerea familiei, astfel că procurorii au redeschis dosarul şi au reluat cercetările.

Potrivit vaslui.comisarul.ro, judecătorii care au dispus refacerea anchetei spun că ar fi fost esenţial să se verifice cele două puţuri săpate în grădina de la casa de vacanţă a medicului, ce au fost acoperite la scurt timp după dispariţia Adrianei, audierea celor care au săpat şi acoperit cele două puţuri. În plus, medicul chirurg Octavian Marcu s-ar fi deplasat în mai multe rânduri în localitatea Tichileşti, Vrancea, în zona barajului de acumulare. Judecătorii spun că ar fi fost necesară şi verificarea barajului cu ajutorul unor scafandri. În plus, în opinia judecătorilor, SMS-ul invocat în dosar, nu poate fi considerat o probă că minora ar fi în viaţă câte vreme a fost trimis din Bârlad, deşi se pretindea că minora se afla în Bucureşti.

„Nici depoziţiile martorilor nu pot determina judecătorul de cameră preliminară să ajungă la concluzia că minora este în viaţă, deoarece nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză”, se mai arată în hotârea Tribunalului Vaslui.

Judecătorii cer procurorilor să efectueze orice alte acte de cercetare care sunt necesare pentru o corectă soluţionare a dosarului, care a fost înaintat pe 9 octombrie Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru refacerea anchetei. În momentul dispariţiei, Adriana Motaş avea 16 ani.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor