Udrea a votat pentru ridicarea imunităţii lui Vreme

Elena Udrea, candidatul PMP la Președinția României, a anunțat, într-o postare pe facebook, că a votat în favoarea ridicării imunității deputatului Valerian Vreme, acuzat în Dosarul Microsoft. „Nu pentru că aş crede că este vinovat, ci pentru că Justiţia trebuie să fie cea care trebuie să se pronunţe asupra acestor lucruri, nu Parlamentul", a justificat Elena Udrea.
Romania TV
13 oct. 2014, 17:29

Președintele PMP a criticat atitudinea PSD-ului: „Constat încă o dată ipocrizia PSD, care nu a procedat la fel cu oamenii săi din Senat - Ecaterina Andronescu şi Michi Şpagă -, care s-au bucurat de o amânare până după prezidenţiale, când 100%, dacă Ponta câştigă, votul va fi împotrivă."

Elena Udrea a declarat că se diferențiază de contracandidații săi Victor Ponta și Klaus Iohannis : „ Asta e diferenţa între mine şi Ponta. Sau între mine şi Iohannis, care are doi parlamentari la care s-a votat împotrivă (Vosganian şi Victor Paul Dobre), dar şi un condamnat penal care este şeful comisiei juridice din Senat."

Aleșii din Camera Deputaților au decis ca Valerian Vreme poate fi urmărit penal. Au fost 117 voturi împotrivă și 153 voturi pentru încuviințarea solicitării DNA de începere a urmăririi penale.

Președintele PMP a criticat atitudinea PSD-ului: „Constat încă o dată ipocrizia PSD, care nu a procedat la fel cu oamenii săi din Senat – Ecaterina Andronescu şi Michi Şpagă -, care s-au bucurat de o amânare până după prezidenţiale, când 100%, dacă Ponta câştigă, votul va fi împotrivă.”

Elena Udrea a declarat că se diferențiază de contracandidații săi Victor Ponta și Klaus Iohannis : „ Asta e diferenţa între mine şi Ponta. Sau între mine şi Iohannis, care are doi parlamentari la care s-a votat împotrivă (Vosganian şi Victor Paul Dobre), dar şi un condamnat penal care este şeful comisiei juridice din Senat.”

Aleșii din Camera Deputaților au decis ca Valerian Vreme poate fi urmărit penal. Au fost 117 voturi împotrivă și 153 voturi pentru încuviințarea solicitării DNA de începere a urmăririi penale.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Anamaria Prodan face dezvăluiri cutremurătoare. Cu ce problemă de sănătate s-a confruntat impresara
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Cât câștigă tinerii din România în 2026 și cum reușesc să supraviețuiască de la o lună la alta. „Nu prea îmi ajung banii”
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un turist de 45 de ani a fost mușcat de un urs, pe Transfăgărășan! În ce stare se află bărbatul
iamsport.ro
FRF, decizie cu impact major: ar urma să interzică echipele fără drept de promovare în play-off!
MediaFlux
PAPARAZZI Ștefan Bănică Junior taie linia continuă cu BMV-ul decapotabil prin oraș! Bolidul roșu sare-n ochi FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți