Ponta, despre acuzaţia că ar fi fost ofiţer SIE: Sunt numai minciuni! Băsescu e în campanie

Premierul Victor Ponta a calificat, marţi, la Iaşi, drept "minciuni" afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora liderul social-democraţilor a fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997-2001.
Filip Stan
14 oct. 2014, 05:55
Ponta, despre acuzaţia că ar fi fost ofiţer SIE: Sunt numai minciuni! Băsescu e în campanie

Victor Ponta a afirmat că a respectat legile ţării şi că acuzaţiile lui Băsescu sunt nefondate. 

„După ce am terminat Facultatea de Drept, în 1995, şi până azi sunt 20 de ani, de fiecare dată am respectat legile ţării. Mi-am servit ţara ca magistrat, ca deputat, ca ministru şi o voi face la fel ca preşedinte al României”, a declarat premierul Victor Ponta.
 
Traian Băsescu, disperat: Victor Ponta este ofiţerul acoperit

Întrebat direct dacă a fost ofiţer acoperit, Ponta a declarat: „Sunt numai minciuni!”.

Totodată, Ponta a spus că, dacă în acest caz există indicii că a fost încălcată legea, există instituţii care să tragă la răspundere pe cel ce a făcut acest lucru: „Eu cred că există în România instituţii ale statului, justiţie cu siguranţă, care, dacă cineva a încălcat legea, îl va trage la răspundere”, a precizat premierul.

Ion Iliescu, despre ofiţerul acoperit: O invenţie şmecherească, o făcătură a lui Băsescu

Referitor la acuzaţiile preşedintelui la adresa fostului şef al SIE Teodor Meleşcanu, Ponta a afirmat că Traian Băsescu îi atacă, de fapt, pe toţi contracandidaţii Elenei Udrea.

„Domnul Băsescu se exprimă într-un mod care e total inacceptabil pentru un preşedinte în funcţie la adresa tuturor contracandidaţilor doamnei Udrea. Este tot dreptul domniei sale de a susţine pe cineva. Faptul că foloseşte funcţia de preşedinte şi instituţiile pentru a susţine un candidat, este evident un mod de a nu te comporta ca preşedinte şi vă asigur că atunci când voi fi preşedinte veţi vedea că ceea ce vedem în ultimele zile şi săptămâni de la Traian Băsescu poate fi schimbat cu adevărat”, a spus premierul, adăugând că marţi, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, la care participă la Iaşi, se va ruga şi pentru Traian Băsescu „care e tulburat, e frământat”, iar „România nu mai trebuie să depindă de tulburările şi frământările unei persoane”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că premierul Victor Ponta, candidatul PSD la Preşedinţie, a fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997 – 2001, fără să prezinte însă nicio dovadă concludentă în acest sens. Mai mult, Traian Basescu a declarat luni ca fostul director SIE Teodor Melescanu este cel care l-ar fi ajutat pe Victor Ponta sa isi acopere trecutul de ofiter acoperit. 
 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Moment unic pentru Simona Halep la Turneul Campioanelor! Sportiva e în culmea fericirii: ”E prima dată pentru mine”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Când încep ninsorile în Bucureşti? Prognoza meteo pentru Crăciun şi Revelion 2025
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Toamnă mai caldă decât în alți ani
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai