Tribunalul Argeş a menţinut măsurile preventive dispuse în cazul lui Sandu şi a Izaurei Anghel

Tribunalul Argeş a decis, marţi, menţinerea măsurilor preventive dispuse anterior în cazul inculpaţilor Sandu şi Izaura Anghel, trimişi în judecată într-un dosar privind mituirea unui agent de la Penitenciarul Colibaşi.
Iulian Tudor
14 oct. 2014, 09:22
Tribunalul Argeş a menţinut măsurile preventive dispuse în cazul lui Sandu şi a Izaurei Anghel

Judecătorul desemnat a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Sandu Anghel şi a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpata Izaura Anghel, hotărând menţinerea deciziilor judecătorului de drepturi şi libertăţi, luate pe 18 septembrie, se arată în soluţia publicată pe portalul instanţelor de judecată din Argeş, potrivit Agerpres.

Avocatul Pavel Abraham, care îi reprezintă pe cei doi, a anunţat că a cerut înlocuirea arestării în cazul lui Sandu Anghel, deoarece acesta se află sub puterea a două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar măsura preventivă nu ar mai avea sens. În cazul Izaurei, solicitarea a fost de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

„Apreciez că este o faptă periferică, chiar dacă s-ar fi consumat în forma aceasta, la valoarea respectivă. Nu cred că trebuie luate măsuri constrângătoare (…). Doar în ceea ce o priveşte pe Izaura, care mă interesează în mod deosebit, are în întreţinere cinci copii minori, este singurul membru major al familiei care se ocupă de aceştia”, a declarat Abraham.

Bercea Mondial şi fiica sa, Izaura, trimişi în judecată în dosarul privind mituirea unui agent din penitenciar

El mai spus că decizia Tribunalului Argeş va fi contestată la Curtea de Apel Piteşti.

Sandu Anghel zis Bercea Mondial şi fiica sa, Izaura Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în data de 10 octombrie.

„Inculpatul Sandu Anghel a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită, infracţiuni săvârşite în concurs real şi în stare de recidivă post-condamnatorie. Inculpata Izaura Anghel a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, procurorul Iolanda Drăguţ la momentul respectiv.

Pavel Abraham: Sandu Anghel intenţionează să facă un denunţ cu privire la Traian Băsescu

Sandu Anghel şi Izaura Anghel sunt acuzaţi de procurori că au încercat să mituiască un agent de la Penitenciarul Colibaşi.

„Din probele administrate rezultă că suspectul Anghel Sandu (…), aflat în executarea unei pedepse în Penitenciarul Colibaşi, în perioada august-septembrie 2014 a abordat un agent de penitenciar şi i-a promis, în repetate rânduri, sumele de 1.000 de euro, respectiv 300 de euro, în schimbul intervenţiei acestuia pe lângă membrii Comisiei de muncă din cadrul Penitenciarului Colibaşi, în scopul obţinerii pentru suspect a dreptului la muncă în penitenciar, respectiv în scopul introducerii unui telefon mobil în penitenciar, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş pe 18 septembrie.

Sumele de bani urmau să-i fie remise agentului prin intermediul Izaurei Anghel. Ulterior, Bercea Mondial a luat legătura telefonic cu fiica sa şi i-a cerut să-l contacteze pe agent şi să se întâlnească cu acesta.

„La întâlnirea respectivă, suspecta Anghel Izaura i-a remis agentului un telefon mobil şi un încărcător, pentru a-l introduce nelegal în penitenciar şi a-l da mai departe suspectului Anghel Sandu, promiţându-i totodată agentului că-i va remite ulterior, după ce telefonul va ajunge la tatăl său, suma de 300 de euro”, se mai precizează în comunicatul parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 9 luni închisoare pentru tentativa de omor calificat, după ce în 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt.

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
Curg ofertele pentru Alex Musi! Dinamo, aproape să dea marea lovitură: „2 milioane de euro. Am vorbit cu Andrei Nicolescu”
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Celebrul actor din „Mortal Kombat” s-a stins din viață. Toți îl știau de la TV
Playtech.ro
Pot trece la Hidroelectrica dacă am datorii la furnizorul actual? Ce spune legea
Adevarul
Rusia testează o rachetă nucleară gigantică pentru a intimida Occidentul. Aceasta s-a prăbușit după câteva sute de metri
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Rezumat episodul 44 „Fata de la fereastră”, difuzat în 5 decembrie la Kanal D: Hayri se hotărăște să se întoarcă în satul în care a crescut, iar acest lucru o dărâmă pe Nalan
iamsport.ro
A văzut cum a ajuns să arate Florin Prunea după o lună în junglă și a rămas năucit: 'Băi, de ce este așa?' | FOTO
MediaFlux
Cea mai bogată femeie din România și-a scos iubitul în oraș. Anca Vlad, o masă la un restaurant de top din Capitală, plus o vizită culturală PAPARAZZI VIDEO ȘI FOTO
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje