Sport pe burta goală: Copiii de la Kaiac-canoe din Orşova mor de foame

Situaţie revoltătoare la clubul sportiv de Kaiac-kanoe din Orşova. 47 de copii care se pregătesc să ducă faima României peste hotare aproape că mor de foame.
Filip Stan
17 oct. 2014, 20:32
Sport pe burta goală: Copiii de la Kaiac-canoe din Orşova mor de foame

Copiii îşi duc zilele cu un sandviş şi un iaurt, după ce alocaţia necesară hranei de după antrenamente a fost sistată.

Sportivii, toţi elevi de liceu, se antrenează cel puţin patru ore pe zi. Până anul trecut au avut asigurată mâncarea. Fără nicio explicaţie, de anul acesta pe sala de mese s-a pus lacătul, iar sportivii, unii dintre ei de la sute de kilometri distanţă sunt nevoiţi să se descurce cum pot.

Unul dintre sportivi a spus că mâncase puţină pâine cu iaurt, precizând că pâinea fusese cumpărată de el.  „Câteodată stăm chiar o zi întreagă fără să mâncăm nimic”, a mai spus elevul, potrivit România TV.

„Este cam greu să practicăm acest sport pe burta goală. Iesim de la antrenament, dacă apucăm, mâncăm, dacă nu, plecăm la şcoală”, au spus alţi elevi.

Citeşte şi CE de kaiac-canoe: Două MEDALII pentru România

Clubul de kaiac-canoe se subordonează Liceului Traian Lalescu din Orşova, vizat recent de percheziţiile procurorilor DNA. Directoarea şcolii mută responsabilitatea la şefii bazei sportive.

Reprezantanţii Inspectoratul Şcolar Mehedinţi susţin că nu au primit nicio solicitare de bani pentru hrana acestor sportivi.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răsturnare de situație: Alex Băluță refuză Poli Timișoara și semnează cu o contracandidată la promovare! Update Exclusiv
Capital.ro
Gheorghe Dincă nu se oprește. Criminalul din Caracal face o nouă mutare în instanță. Cum ar putea ieși din închisoare
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii tăi dacă îi ții la bancă în 2026. Explicația fenomenului financiar care afectează milioane de români
Adevarul
Ucraina îl umilește din nou pe Putin. Inovațiile ucrainenilor erodează avantajul numeric al Rusiei
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Horoscop 22 iunie. Ziua în care se încheie mai multe capitole importante pentru nativi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?