ANDREI HREBENCIUC, implicat de tatăl său în Dosarul retrocedărilor ilegale. Ce spun procurorii DNA

DOSARUL RETROCEDĂRILOR ILEGALE. Numele lui Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului PSD, Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA cere arestarea preventivă, apare în referatul procurorilor din Dosarul retrocedărilor. Andrei Hrebenciuc a fost implicat în afacere, susţin procurorii anti-corupţie, chiar de către tatăl său. 
Ionela Marcu
18 oct. 2014, 09:38
ANDREI HREBENCIUC, implicat de tatăl său în Dosarul retrocedărilor ilegale. Ce spun procurorii DNA

Potrivit referatului DNA, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc s-ar fi folosit de fiul său ca intermediar al şpăgii primite în Dosarul retrocedărilor. 12 mii de hectare ar fi urmat să ajungă în posesia familiei, cu sprijinul lui Andrei Hrebenciuc.

Miza economică deosebită asociată transferului suprafeţei respective din patrimoniul statului în proprietate privată, este reprezentată de contravaloarea terenurilor vizate, cifrată la circa 450 milioane euro (potrivit estimărilor efectuate de reprezentanţii instituţiilor silvice, care au luat în considerare vârsta şi calitatea superioară a materialului lemnos aferent). Potrivit datelor existente, pentru sprijinul oferit în exercitarea influenţei pe lângă decizionalii administraţiilor locale şi ai ROMSILVA, deputatul HREBENCIUC VIOREL ar urma să fie recompensat cu o 7suprafaţă de teren de circa 12.000 ha, pe care o va primi prin interpuşi, acesta fiind şi motivul pentru care l-a cooptat în demersurile ce le realizează şi pe fiul său Andrei Hrebenciuc„, susţine DNA.

Fiul deputatului PSD nu are însă nicio calitate în acest dosar.

CITEŞTE ŞI DNA cere AVIZ pentru ARESTAREA PREVENTIVĂ a deputaţilor VIOREL HREBENCIUC şi IOAN ADAM

Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Procurorii DNA îl acuză pe deputatul PSD Viorel Hrebenciuc de faptul că, din aprilie 2013 şi până în prezent, împreună cu deputatul Adam Ioan, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior şi alte persoane, „ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna”.

În aprilie 2013, la iniţiativa deputatului PSD Ioan Adam, Sturdza Paltin Gheorghe, care obţinuse prin decizia Tribunalului Covasna reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de hectare teren forestier şi 50 de hectare de teren agricol în judeţul Bacău, a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a acestui teren cu Dan Costin Bengescu. Tot atunci a fost încheiat şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul Bengescu se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate.

„Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău”, au arătat procurorii.

CITEŞTE ŞI: Referatul DNA: Numele ministrului ATTILA KORODI, în Dosarul retrocedărilor ilegale

Anchetatorii susţin că Bengescu l-ar fi „cointeresat” pe deputatul Viorel Hrebenciuc, „care avea rolul de a-şi folosi influenţa politică la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice din judeţul Bacău şi a celor de la nivel central, pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract, în schimbul a 12.000 de hectare din suprafaţa reconstituită”.

Tot în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis lui Adam şi Gheorghe Sturdza că-i va determina pe funcţionarii publici care trebuiau să îl pună în posesie şi să elibereze titlul de proprietate pentru terenul forestier de 43.227 de hectare, printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva, să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor, bani sau alte foloase.

Ulterior, Hrebenciuc l-ar fi contactat telefonic, în mod repetat, pe Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, şi a mers la biroul acestuia, „reproşându-i opoziţia la punerea în posesia a lui Sturdza Paltin”, susţin procurorii.

Întrucât Adam Crăciunescu a refuzat să facă ce i-a cerut Hrebenciuc, deputatul i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să îşi folosească influenţa faţă de directorul Romsilva, membru în acelaşi partid, şi să determine „modul în care instituţia condusă de acesta din urmă trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei revendicate de Paltin Gheorghe Sturdza”.

Procurorii susţin că, în luna septembrie 2013, Viorel Hrebenciuc ar fi intervenit la membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2013, Hrebenciuc şi-ar fi folosit influenţa asupra directorului Direcţiei Silvice Bacău, căruia i-ar fi reproşat „blocajele” instituţionale apărute. Mai mult, susţin anchetatorii, Hrebenciuc a realizat „demersuri pentru ca acesta să fie chemat la Bucureşti, pentru a fi «instruit» cum să procedeze în privinţa demersurilor efectuate pentru restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure, demersuri care au avut ca efect convocarea acestuia din urmă de către directorul general al Romsilva, pe tema suprafeţelor vizate de Paltin Gheorghe Sturdza”.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Cum a încercat o familie să păcălească o însoțitoare de zbor ca să primească locuri la clasa business. Un pasager a rămas șocat de gestul făcut
Capital.ro
S-a pus doliu peste Moscova, Kremlinul e în lacrimi. Rusia nu va mai fi la fel fără el: A găsit puterea să lupte!
Playtech.ro
Durere fără margini! Decizia luată de familiile celor doi logodnici morţi în maşină răsturnată în Argeş. Te cutremuri numai când auzi
Adevarul
Curse ilegale de cai în județul Olt. Poliția a intervenit cu luptători ai trupelor speciale. Ce sancțiuni au fost aplicate
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Taina muntelui cu porți spre alte lumi. Comoara fermecată a României
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ce le-a spus Costin Bulgaru, tânărul de 21 de ani care a agonizat 10 ore în râpa din Făgăraș, salvatorilor. La căutări a participat și tatăl lui
iamsport.ro
Situație dezastruoasă: CFR nu a avut bani pentru avionul de Suedia, așa că Petrescu a achitat 80.000 de euro! Varga s-a împrumutat încă 100.000 de la un fost jucător pentru a plăti salariile, forțat de UEFA
MediaFlux
Amenzi uriașe pentru românii care locuiesc la sate. Măsură inedită pentru proprietarii de animale
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!