Anchetă la maternitatea din Botoşani, după un presupus caz de MALPRAXIS

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, Corneliu Mihai, a dispus, luni dimineaţă, constituirea unei comisii care să ancheteze un posibil caz de malpraxis la Secţia de obstetrică şi ginecologie.
Iulian Tudor
20 oct. 2014, 08:18
Anchetă la maternitatea din Botoşani, după un presupus caz de MALPRAXIS

Comisia de anchetă a fost înfiinţată după ce, vinerea trecută, o femeie de 35 de ani, care a fost internată pentru a naşte pe cale naturală, a fost operată de trei ori în mai puţin de 12 ore, potrivit Agerpres. Pacienta din comuna Ungureni se afla la a doua sarcină, iar vineri dimineaţă a ajuns la maternitate pentru a naşte.

Cadrele medicale i-au recomandat naşterea pe cale naturală, însă, când şi-au dat seama că situaţia se complică, au decis efectuarea unei intervenţii chirurgicale.

După ce a născut prin cezariană, femeia a avut o hemoragie, fiind operată pentru a doua oară în maternitate. La câteva ore, pentru că starea de sănătate se înrăutăţea, mama de 35 de ani a fost transferată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, iar de acolo în sala de operaţii, unde a mai suferit o intervenţie chirurgicală. A doua zi, copilul femeii a decedat în maternitate.

„Nimeni nu se poate pronunţa că s-a comis o greşeală. Până comisia nu îşi face treaba, pornim de la prezumţia de nevinovăţie”, a declarat managerul Corneliu Mihai.

Soţul pacientei a anunţat că va sesiza, luni, atât Colegiul Medicilor, cât şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani.

CITEŞTE ŞI: Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, acuzaţi de MALPRAXIS după ce un bebeluş a murit în spital VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT