STENOGRAME: Viorel Hrebenciuc a fost INFORMAT de fostul şef al SPP că era INTERCEPTAT

Fostul şef al Serviciului de Pază şi Protecţie, Dumitru Iliescu, îl avertiza, potrivit stenogramelor DNA, pe Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, că este interceptat şi de posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, dar şi că poate să se intereseze la Serviciul Român de Informaţii.
Filip Stan
20 oct. 2014, 15:47
STENOGRAME: Viorel Hrebenciuc a fost INFORMAT de fostul şef al SPP că era INTERCEPTAT

Potrivit documentului, în 13 august 2014, Dumitru Iliescu i-a precizat lui Viorel Hrebenciuc că are posibilitatea reală de a obţine informaţii prin intermediul unui ofiţer de poliţie judiciară care activează în DNA şi care ar gestiona alături de procurori dosare de maxim interes pentru el şi în care sunt cercetate persoane cunoscute la nivelul opiniei publice şi aflate în cercul relaţional al vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor.

Totodată, scrie Agerpres, fostul şef SPP i-a mai comunicat că respectivul ofiţer de poliţie are acces la documentele din dosar, precum şi din alte dosare penale de interes, întrucât se află în posesia cheii de la fişetul procurorului de caz, apreciind însă că este riscant ca ofiţerul de poliţie să scoată fizic acte pe care să i le pună la dispoziţie, deoarece ar genera suspiciuni în rândul colegilor.

„Dumitru Iliescu: (Vorbesc în şoaptă – n.r.) V-am spus că dumneavoastră sunteţi pe mandat.

Viorel Hrebenciuc: Mh! Da.

Dumitru Iliescu: Pur şi simplu asta e tot ce am aflat.

Viorel Hrebenciuc: Da, da, da. Dar acum pentru care dosar?

Dumitru Iliescu: Nu ştiu, nu m-am băgat mai mult şi vă spun şi de ce. El a spus de ce: Domnule, dacă pun întrebări, şefa mea ştie, că a văzut la mine în bibliotecă, în sufragerie, şi ştie.

Viorel Hrebenciuc: Corect, corect! Da, da, da.

Dumitru Iliescu: Şi zice: Dacă mă apuc acum să întreb …

Viorel Hrebenciuc: El unde e acum, că am şi uitat?

Dumitru Iliescu: El este acum la sectorul de poliţie judiciară şi lucrează pe partea judiciară şi pe partea de DNA.

Viorel Hrebenciuc: Mh!

Dumitru Iliescu: Mi-a spus: Domnule, lucrez la…

Viorel Hrebenciuc: În sfârşit, nu contează!

Dumitru Iliescu: Şi a venit cu informaţia asta, ştia şi de Ponta, şi de toţi. Ştia cine are dosare, ştia de cei special urmăriţi ş.a.m.d.

Viorel Hrebenciuc: Da.

Dumitru Iliescu: Ştia de Băsescu, de 27 de milioane, că a stabilit un plan pentru anul ăsta şi mandatele pe care să le ia.

Viorel Hrebenciuc: Da, da. Mandatele pe cât timp se dau?

Dumitru Iliescu: Mandatul se dă în general pe şase luni de zile.

Viorel Hrebenciuc: Şase luni? Deci sunt încă pe mandat.

Dumitru Iliescu: Dacă este un mandat pe siguranţă naţională, înseamnă că mai sunt câteva săptămâni, dar se poate prelungi, naşule.

Viorel Hrebenciuc: Păi, la mine se prelungeşte în mod sigur.

Dumitru Iliescu: Pot să-1 dea şi pe o lună, depinde cât au nevoie. Pot să-1 dea şi pe trei luni, şi pe şase luni, şi pe un an, dar, de regulă, se dă pentru şase luni de zile.

Viorel Hrebenciuc: Da, da.

Dumitru Iliescu: (Vorbeşte în şoaptă – n.n.) Şi el mi-a spus: Nu ştiu de ce, dar pe dosarul lui, pe partea superioară a dosarului era un tabel cu persoanele, s-a primit ordin de la judecător, la propunerea nu a SRI-ului, ci a DNA-ului, pentru mandate de interceptare. Au mai venit şi alte persoane pe mandat, dar lui i-a sărit în ochi numele dumneavoastră pe mandat. L-am rugat să se
documenteze, i-am zis: Documentează-te, vezi şi tu dacă poţi să afli mai multe.

Viorel Hrebenciuc: Nu, nu.

Dumitru Iliescu: Dar e riscant. E riscant! A luat dosarul, dar nu se poate, nu ştia ce să facă.

Viorel Hrebenciuc: Corect! Nu, nu, să nu facă niciun pas din ăsta care să-1 mişte acum, Doamne fereşte, că îl am pe conştiinţă pe urmă.

(…)

Dumitru Iliescu: Da, deci el a văzut, o fi ştiut el că e de la SRI, că nu e de la SRI? El a spus că a văzut tabelul de la DNA, o fi fost şi la SRI, dar aşa a văzut acolo.

Viorel Hrebenciuc: Nu contează!

Dumitru Iliescu: Însă el mi-a spus că a văzut pe tabel asta. Eu dacă am fost plecat, pe urmă a venit şi problema asta, am fost atât de bulversat, că nu am mai putut să mă văd cu ei şi să văd despre ce este vorba legat de dumneavoastră.

Viorel Hrebenciuc: Da, da.

Dumitru Iliescu: Acum să vedem despre ce este vorba. Pot să mă interesez şi la SRI (vorbeşte în şoaptă – n.n.), pot să mă documentez şi la DNA.

Viorel Hrebenciuc: Mh!

Dumitru Iliescu: Pot să mă interesez. Dacă vreţi, pot să vă dau.

Viorel Hrebenciuc: Nu-mi daţi, nu ştiu dacă are rost. Eu acum îmi explic de ce nu îmi răspunde Marius la telefon. El mi-a trimis felicitări, totul, e foarte corect. Bine, a şi fost plecat cu americanii, a venit, nu a venit, p … mă-si! Eu am pus-o şi eu pe chestii din astea.

Dumitru Iliescu: Vă spun că aşa e sută la sută, garantat.

Viorel Hrebenciuc: Da, nu, nu. Eu am pus-o pe chestii din astea, că el nu îmi răspunde.

(…)

Dumitru Iliescu: Ce se întâmplă? De ce a venit puţin speriat la mine atunci? A fost o discuţie cu procuroarea şi procuroarea a întrebat la ce e … Ştiţi că v-am zis de atunci, că l-am ajutat pe soţul ei într-o perioadă.

Viorel Hrebenciuc: Da.

Dumitru Iliescu: Şi văzând chestia asta el a rămas blocat. El a crezut iniţial că dosarul ăla e al dumneavoastră acolo.

Viorel Hrebenciuc: Da, da.

Dumitru Iliescu: Şi pe urmă şi-a dat seama că, de fapt, erau mai mulţi în dosarul respectiv şi eraţi şi dumneavoastră printre ei.

(…)

Dumitru Iliescu: Acum a rămas prietena lui.

Viorel Hrebenciuc: Nu mă deranjează.

Dumitru Iliescu: El e un tip din ăsta foarte corect, munceşte mult.

Viorel Hrebenciuc: Foarte bine!

Dumitru Iliescu: Nu se lasă până nu termină materialul.

Viorel Hrebenciuc: Foarte bine!

Dumitru Iliescu: Şi ea are nevoie, că sunt cauzele ei, dar ea probabil, ştiind, că e o relaţie între noi şi dumneavoastră, nu i-a dat dosarul.

Viorel Hrebenciuc: Da, da.

Dumitru Iliescu: În general, îi dă toate dosarele. De fapt el îi ţine dosarele în fişet. El le ţine acolo, are cheia de la fişetul ei.

Viorel Hrebenciuc: Perfect!

Dumitru Iliescu: El le pune în ordine, el le cercetează, el e conexiunea cu poliţia pentru diverse acte.

Viorel Hrebenciuc: Frumos, bravo lui! Excelent!

Dumitru Iliescu: Asta e!

Viorel Hrebenciuc: Singurul lucru, să stea liniştit după aia.

Dumitru Iliescu: Eu v-am spus exact aşa cum e. Nu pot să vă spun ceea ce nu ştiu, nu cunosc. De fapt, să vă spun sincer, am vrut să vin să mă văd cu dumneavoastră numai pentru treaba asta.

Viorel Hrebenciuc: Haideţi să ne vedem puţin mai des, aşa, cam la două, trei săptămâni. Eu sper ca până după mijlocul lui septembrie, încolo, să mă reglez puţin, aşa că sunt şi eu pe aici, dar din toate părţile vin …

Dumitru Iliescu: Da, ştiu.

Viorel Hrebenciuc: Dar din toate părţile vin şi chestiuni care trebuie să se întâmple’.

Şase echipe de jandarmi au descins, luni după-amiază, acasa la Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, în dosarul lui Viorel Hrebenciuc. Fostul şef al SPP Dumitru (Mitică) Iliescu este persoana care l-ar fi informat ilegal pe Viorel Hrebenciuc despre dosarele pe care deputatul PSD le avea la DNA şi despre faptul că este interceptat, au declarat pentru Agerpres surse judiciare

DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Cum arată casa lui George Simion, din Vrancea? Motivul pentru care locuiește într-un apartament închiriat
Fanatik.ro
Ce să pui peste răsadurile de cartofi dacă vrei să ai o recoltă bogată. Trucul folosit de grădinarii cu experiență
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. Românii au adorat-o. Era inteligentă, fermecătoare
Playtech.ro
Zonele preferate de căpușe în curte și grădină. Cum le identifici și le elimini
DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Adevarul
PSD e împărțit în două tabere. Cine vrea guvernare cu Simion şi cine e de partea lui Nicușor Dan SURSE
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Ne va fi frică să mai aprindem lumina! Facturile sar în aer
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Cum prevenim mușcăturile de căpușe. Numărul persoanelor ajunse la spital a crescut față de anii anteriori
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avertisment pentru cei care țin banii pe card. NU veți mai putea retrage cash. Trebuie să aveți obligatoriu numerar în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Moscova, atacată de Ucraina în ziua în care președintele Chinei îl vizitează pe Putin. Atacuri cu dronă și la Kiev
Poșta Română a început distribuirea pensiilor recalculate: Câți bani urmează să primească retroactiv pensionarii
MediaFlux
Statul nu mai are bani pentru toți: Pensiile și salariile, primele pe listă la plată
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică