ALEGERI PREZIDENŢIALE. Ponta: Mai sunt 26 de zile şi România o să aibă iar un preşedinte legitim

Candidatul PSD-PC-UNPR la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, s-a întâlnit marţi cu membrii şi simpatizanţii din sectorul 2, cărora le-a mulţumit pentru sprijinul acordat şi le-a transmis un îndemn la unitate, transmite Agerpres.
Romania TV
21 oct. 2014, 17:12
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Ponta: Mai sunt 26 de zile şi România o să aibă iar un preşedinte legitim

Ponta a făcut o trecere în revistă a proiectelor adoptate de Guvern în privinţa majorării pensiilor, reducerii CAS, creşterii salariilor anumitor categorii sociale, susţinerii comunităţilor locale.

‘Am venit la sectorul 2 că ştiu că sunteţi cei mai gălăgioşi. Dacă reuşesc să mă fac auzit la sectorul 2, reuşesc în toată ţara. Vreau să mulţumesc primarului Neculai Onţanu, parlamentarilor din sectorul 2, consilierilor, tuturor celor prezenţi aici şi locuitorilor sectorului 2 şi Bucureştiului. Mai sunt 26 de zile şi România o să aibă din nou un preşedinte legitim, ales de oameni, un preşedinte al românilor, nu al unui grup de interese (…). În aceste 26 de zile vreau să mergeţi la fiecare locuitor al sectorului 2, la fiecare locuitor al acestei ţări, aşa cum eu am mers zilele trecute la românii din Italia, din Spania, să le spunem un singur lucru: împreună, uniţi, suntem mai puternici!’, a spus Ponta, în faţa a circa 1.000 de susţinători.

De asemenea, el i-a îndemnat pe cei prezenţi să le amintească pensionarilor măsurile reparatorii pe care Cabinetul său le-a luat deja sau pe care intenţionează să le ia, inclusiv că le vor creşte pensiile în fiecare an.

‘Aşa cum am promis. Iar ceilalţi o să ne critice pentru asta, dar este bine. Vă rog să mergeţi dumneavoastră să le spuneţi profesorilor şi medicilor, poliţiştilor, jandarmilor: v-am dat înapoi salariile pe care vi le-au tăiat ceilalţi, vă recunoaştem munca, vă vom creşte veniturile în fiecare an, pentru că meritaţi, pentru că munciţi pentru această ţară’, a mai spus Ponta.

Liderul social-democraţilor le-a cerut primarului, consilierilor şi parlamentarilor din sectorul 2 să le amintească oamenilor de afaceri măsurile economice luate de Guvern.

‘Vreau să le spuneţi, pentru că suntem aici, în sectorul 2, că am reuşit după doi ani să deblocăm toate proiectele de autostrăzi pe care un senator de aici, de la 2, doamna Boagiu, le-a fraudat împreună cu toţi hoţii de asfaltatori. Asta am reuşit şi asta vom face în continuare’, a susţinut premierul.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Când va avea loc prima confruntare Ponta-Iohannis. Răspunsul liderului PNL

El a menţionat şi sprijinul acordat de Executiv Primăriei Capitalei, după ce ‘oamenii din Bucureşti rămăseseră fără apă caldă pentru că cei de la PNL-PDL au blocat Consiliul General şi îl blocau pe primarul general’.

‘Vreau să vă asigur (…) că Bucureştiul, cu toate relele pe care le fac PNL şi PDL, va avea pentru viitor şi căldură şi apă caldă şi bani de investiţii. Asta să le spuneţi oamenilor!’, a adăugat Ponta.

Prim-ministrul a mai afirmat că actuala guvernare va sprijini ‘toţi primarii acestei ţări, toate autorităţile locale, să-şi continue proiectele’.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014: Cum va fi vremea la scrutinul de pe 2 noiembrie. PROGNOZA METEO

‘Mai este un lucru pe care vreau să îl spun, pentru că s-a discutat foarte mult despre partid, despre partide, despre alianţa noastră de guvernare, de doi ani şi jumătate reuşim să guvernăm stabil această ţară. O vom guverna în continuare, PSD, UNPR, PC, toţi cei care au fost alături de noi şi toţi cei care vor să fie alături de noi în acest proiect pentru ţară’, le-a mai transmis Victor Ponta susţinătorilor prezenţi la eveniment.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Se construiește un nou stadion în România. Planul echipei conduse de fostul jucător al FCSB
Capital.ro
O nouă alertă la granița României cu Ucraina. Două avioane F-16 au fost ridicate de urgență, iar populația din Tulcea a primit mesaj RO-Alert
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Primul mesaj al Dianei Șoșoacă după accident. A fost dusă de urgență la spital, împreună cu fiica ei
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România