Arabia Saudită: Patru femei, condamnate la închisoare pentru că şi-au pregătit copiii pentru jihad

Justiţia din Arabia Saudită a condamnat la pedepse cuprinse între şase şi zece ani de închisoare patru femei, acuzate că au susţinut reţeaua Al-Qaida şi că şi-au pregătit copiii pentru jihad, a precizat joi o sursă oficială, relatează AFP.
Alina Costache
23 oct. 2014, 11:27
Arabia Saudită: Patru femei, condamnate la închisoare pentru că şi-au pregătit copiii pentru jihad

Patru femei din Arabia Saudită au fost condamnate la închisoare pentru că şi-au pregătit copiii pentru jihad. Cele patru femei, judecate miercuri de un tribunal din Riad specializat în probleme de terorism, au fost găsite vinovate în special pentru că „i-au pregătit pe câţiva dintre copiii lor pentru război în zonele de conflict, considerând că aceasta este o datorie în islam”, a precizat agenţia oficială Spa.

Ele au fost de asemenea urmărite penal pentru ‘susţinerea Al-Qaida’, ‘pregătirea în mânuirea armelor’, ‘accesarea de site-uri blocate pe internet’ şi ‘descărcarea de documente audio-vizuale despre tehnici de luptă”, a adăugat Spa.

Agenţia nu a precizat identitatea sau naţionalitatea celor patru femei, dar a indicat că pedeapsa cu închisoarea pentru trei dintre ele a fost însoţită de interdicţia de părăsire a regatului, lăsând de înţeles că acestea sunt saudite.

Marele muftiu al Arabiei Saudite, Abdel Aziz Al-Cheikh, care i-a calificat pe jihadiştii grupului Statul Islamic (SI) drept ‘duşmanul numărul unu al islamului’, le-a cerut în august tinerilor musulmani să nu răspundă ‘apelurilor la jihad’ lansate de ‘ignoranţi’ şi ‘pervertiţi’.

Tribunalele specializate în probleme de terorism au judecat din 2011 zeci de saudiţi şi străini acuzaţi de apartenenţă la Al-Qaida sau implicaţi într-un val de atentate comise de reţeaua extremistă în regat între 2003 şi 2006.

Regele Abdallah al Arabiei Saudite a publicat în martie un decret care prevede până la 20 de ani de închisoare pentru participarea la lupte în străinătate şi apartenenţă la ‘grupuri teroriste’.

Sute de tineri saudiţi au plecat să lupte în Siria alături de jihadişti împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Ce destin! Nae Ungureanu a ratat în ultima clipă avionul Universităţii Craiova către Armenia și către… viață: „Merg data viitoare!” Apoi, a murit…
Capital.ro
Regula celor 3, 6 și 12 luni. Banii pe care românii trebuie să îi aibă „la saltea”. Guda: Ăsta este fondul de control
Playtech.ro
Locuri de joacă obligatorii lângă blocurile noi. Ce obligație ar putea apărea pentru dezvoltatorii imobiliari
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
ANAF introduce o nouă procedură pentru veniturile românilor. Pot fi chemați inclusiv la audieri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat