Teodorovici: Personalul care lucrează cu fonduri europene va fi scos din sfera funcţionarilor publici

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a declarat, joi, la Brăila, că personalul care lucrează în prezent cu fonduri europene va fi scos din sfera funcţionarilor publici, pentru a putea fi recompensaţi pe măsură cei care îşi fac treaba şi pentru a putea fi eliminaţi mai uşor din sistem cei care nu sunt performanţi, transmite Agerpres.
Filip Stan
23 oct. 2014, 18:54
Teodorovici: Personalul care lucrează cu fonduri europene va fi scos din sfera funcţionarilor publici

„Legea funcţionarului public va fi schimbată anul viitor, pentru a scoate din sfera funcţionarului public personalul care lucrează cu fonduri europene. Să nu mai fie funcţionar public, ci personal contractual, pentru a putea fi mai uşor angajat, plătit mai bine şi sancţionat atunci când greşeşte. Sunt oameni pe care vrei şi ai motive să îi scoţi din administraţie, dar din păcate parcursul foarte lung al acestui mecanism te face, efectiv, să renunţi. Unii stau şi îşi iau salariile total nemeritat, în loc să aduci tineri, cu un suflu nou în sistem”, a declarat Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene s-a arătat deranjat de faptul că sunt funcţionari publici în unele ministere, altele decât cel pe care îl conduce – după cum a ţinut să precizeze – care îşi încasează banii nemeritat.

„Când discut cu beneficiarii, au tot felul de răspunsuri care mai de care mai hilare primite de la ministere, pe anumite subiecte, care mie mi se par simple. Este adevărat că formarea profesională a fost ultima grijă a administraţiei trecute, dar ca să poţi forma pe cineva, trebuie să ai şi pe cine să formezi. Din păcate, sunt în administraţie oameni, pe care, oricât de mult ai încerca, nu ai cum să îi formezi. Trebuie să facem anumite schimbări”, a spus Teodorovici.

Legat de ministerul pe care îl conduce, Teodorovici a spus că, în curând, va fi emisă o hotărâre de guvern cu o nouă organigramă, care va funcţiona în paralel cu cea existentă şi va fi plătită din fonduri europene.

„Vreau mult să aduc foarte mulţi tineri în minister, chit că vom avea o schemă pe lângă minister, un proiect european cu o schemă foarte mare de oameni, pe care o vom finanţa din bani europeni. Vrem să creăm o alternativă la ceea ce este azi ministerul. Eu vreau să creez o structură care să funcţioneze singură, fără mine”, a declarat ministrul.

Teodorovici a mai spus că, începând de anul viitor, tot pentru creşterea eficienţei şi a performanţei în sistem, angajaţii din Ministerul Fondurilor Europene vor fi evaluaţi semestrial, nu anual ca până acum.

„Vom avea, anul viitor, o evaluare semestrială, nu cum este acum anuală, ca să putem ştii foarte clar cum stăm. Dacă la jumătatea anului persoana respectivă are o problemă să ştie că se poate îndrepta până la finalul anului, pentru a-şi merita salariul din bani europeni. În caz contrar, avem acest instrument de a tăia acei bani celui care nu îşi respectă obligaţiile de serviciu”, a completat ministrul.

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Marina Voica, afectată de criza apei din Prahova! Cum face artista față situației
Fanatik.ro
Dennis Politic, final de aventură la FCSB?! Ce a pățit fotbalistul la Arad: „E clar că va pleca”
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Planul care îl va distruge. De ce a fost adus Horațiu Potra în România
Playtech.ro
Se spală sau nu carnea înainte de gătire: Chef Ștefan Popescu lămurește greșeala pe care o fac mulți în bucătărie
Adevarul
Miza alegerii lui Petrișor Peiu ca „numărul 2” în AUR: „Ori se dezumflă, ori vom fi într-un scenariu mult mai negativ”
wowbiz.ro
Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Ies la lumină detalii tulburătoare despre Roxana Moise! Când a depistat fosta concurentă de la „Exatlon” boala care a răpus-o
iamsport.ro
Mesajul femeii care i-a intrat la suflet lui Ion Țiriac. Ileana Lazariuc a comentat și ea
MediaFlux
Pensionarii sunt îngenuncheați de măsurile de austeritate din România. Casele de Ajutor Reciproc au fost luate cu asalt
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje