Creatorii casei de modă Dolce&Gabbana au scăpat de închisoare, după o fraudă imensă

Curtea de Casaţie din Italia a decis, vineri, să anuleze pedeapsa primită în luna aprilie de creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, 18 de luni de închisoare, după ce au fost judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro.
Alina Costache
25 oct. 2014, 19:24
Creatorii casei de modă Dolce&Gabbana au scăpat de închisoare, după o fraudă imensă

Curtea de Casaţie a pus astfel capăt procesului iniţiat contra celor doi stilişti italieni, condamnaţi în apel, în aprilie, la 18 luni de închisoare pentru fraudă fiscală, scrie Mediafax.ro.

„Am fost întotdeauna cinstiţi şi suntem foarte mândri că acest lucru a fost recunoscut de justiţia italiană. Trăiască Italia„, au reacţionat cei doi, potrivit unui comunicat emis de casa de modă Dolce & Gabbana.

În aprilie, Domenico Dolce, în vârstă de 55 de ani, şi Stefano Gabbana, în vârstă de 51 de ani, judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, au fost condamnaţi de Curtea de Apel din Milano la 18 luni de închisoare. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi de escrocherie contra statului italian şi de inexactităţi în declaraţiile lor de venituri.

În primă instanţă, în iunie 2013, cei doi designeri principali ai casei de modă Dolce & Gabbana, de origine siciliană, au fost condamnaţi la un an şi opt luni de închisoare pentru o fraudă fiscală estimată la aproape 1 miliard de euro. Pedeapsa a fost redusă în apel, întrucât o parte dintre delictele care le erau imputate au fost de atunci prescrise.

„Am rămas fără cuvinte, sunt total perplex. Vom face fără niciun dubiu recurs la Curtea de Casaţie”, a reacţionat la acel moment avocatul celor doi designeri, Massimo Dinoia.

În noiembrie 2011, Curtea de Casaţie italiană a anulat achitarea celor doi creatori de modă, pronunţată în aprilie 2011 de Tribunalul din Milano.

În 2010, cotidianul economic Sole 24 Ore a dezvăluit că cele două staruri ale modei italiene făceau obiectul unei anchete, fiind bănuite de o evaziune fiscală estimată la 840 milioane de euro, alături de alte patru persoane.

Potrivit magistraţilor italieni, Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au creat în 2004 şi 2005 o companie-tampon în Luxemburg, încredinţându-i acesteia controlul asupra mărcilor grupului D & G, pentru a evita fiscul italian, în condiţiile în care acea companie era administrată în realitate din Italia.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Ce o așteaptă, de fapt, pe Universitatea Craiova la Sofia! De ce Levski e foarte periculoasă: de la atmosfera creată de ultraşii fanatici la pedigree-ul european şi foamea de performanţă
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România