Traian Băsescu: Votul uninominal a fost o mare greşeală. Parte din popor a votat tot pentru găleţică

Preşedintele Traian Băsescu consideră că una dintre marile greşeli care s-au făcut în cei zece ani din mandatul său a fost introducerea votului uninominal şi că o parte dintre români au votat tot sigla de partid şi pentru 'găleţică, zahăr şi ulei'.
Iulian Tudor
28 oct. 2014, 13:26
Traian Băsescu: Votul uninominal a fost o mare greşeală. Parte din popor a votat tot pentru găleţică

‘Votul uninominal a fost o mare greşeală. Am crezut în această soluţie într-un moment în care partidele erau echilibrate, PDL avea 30-35%, PSD – 30-35%, acolo erau cap la cap şi am zis ăsta e momentul potrivit. Din păcate, pe urmă a fost procesată ideea şi domnul Pârvulescu a fost artizanul votului uninominal compensat, ceea ce e o mare eroare. Îmi dau seama că şi dacă nu ar fi intervenit domnul Pârvulescu şi rămânea vot uninominal am luat o pârghie formidabilă a partidelor de a-şi selecta oamenii şi calitatea proastă a Parlamentului, nu numai numărul, 588, dar şi calitatea proastă a multor parlamentari este legată chiar de acest uninominal compensat, în care şefii de partide nu au mai pus accent pe calitatea celor pe care îi pun pe listă, ci dacă au sau nu posibilitatea să-şi susţină campania în colegiu. România nu este pregătită pentru vot uninominal, a fost unul dintre marile crezuri eronate pe care eu le-am avut. Poporul a votat tot pe siglă de partid şi tot pentru găleată, sau parte din popor, găleţică şi kilogramul de zahăr sau litrul de ulei’, a declarat Băsescu marţi la Adevărul Live.

Traian Băsescu: Nu exclud să fiu SUSPENDAT şi a treia oară. Am fost UMILIT de oamenii ăştia, trimis la GARAJ

Traian Băsescu a adăugat că, în schimb, este mulţumit de reformele structurale care s-au făcut în România în timpul celor două mandate ale sale.

‘Aş aminti noua lege a pensiilor, care stabileşte pensiile în funcţie de contribuţia de-a lungul vieţii, singurele pensii de serviciu au rămas la magistraţi şi este corect aşa. Legea prin care s-a liberalizat piaţa forţei de muncă iarăşi este foarte bună. În mandatul meu, România a crescut teritorial cu 10.000 de km pătraţi în Marea Neagră. Aş spune despre legea educaţiei, care a fost ştirbită, dar încă a rămas cu criterii foarte puternice, mai ales în ce priveşte învăţământul universitar, aş spune de parteneriatul strategic cu Statele Unite care este un câştig, alături de intrarea în UE, totul este să ne ţinem de el. Legea salarizării, care a aşezat bazele de salarizare pe nişte criterii care în timp trebuie să reducă proporţia între cel mai mare salariu din România şi cel mai mic la 1 pe 5. În mandatul meu, la 1 ianuarie 2007, s-a intrat în UE după ce la terminarea negocierilor era o listă uriaşă de observaţii, de steguleţe care condiţionau intrarea noastră în UE’, a completat preşedintele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Atac la foștii selecționeri înainte de România – Polonia: „Nu au carte!”
Capital.ro
Majorarea pensiilor din 2027. Valentina Robu, șefa Casei de Pensii: Se va reflecta în drepturile aferente lunii ianuarie
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Planul unui bărbat de a-l scoate pe Călin Georgescu din arest: ”Îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România