Zeci de ţări s-au angajat să combată EVAZIUNEA FISCALĂ

Peste 80 de ţări s-au angajat miercuri, la Berlin, să înfiinţeze până în 2017 sau 2018 un sistem de schimb automat de informaţii financiare, un progres notabil în lupta împotriva fraudei fiscale şi totodată o lovitură la adresa secretului bancar, relatează AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
29 oct. 2014, 16:44
Zeci de ţări s-au angajat să combată EVAZIUNEA FISCALĂ

Un acord multilateral în acest sens a fost încheiat în finalul Forumului mondial privind transparenţa şi schimbul de informaţii, care a găzduit circa o sută de delegaţii marţi şi miercuri în capitala germană.

Dintre statele semnatare, 51 s-au angajat să înceapă schimbul de informaţii din septembrie 2017, urmând ca fiecare dintre ele să stabilească în acest scop o autoritate naţională însărcinată cu colectarea şi transmiterea către alte state a informaţiilor bancare referitoare la străinii cu drept de şedere pe teritoriul său. Obiectivul urmărit astfel este ca fiecare administraţie fiscală să ştie ce active financiare au plasat contribuabilii săi în străinătate.

Între semnatare se numără statele membre ale Uniunii Europene, dar şi principate ataşate secretului bancar ca Liechtensteinul sau paradisuri fiscale cum sunt Insulele Cayman sau Insulele Virgine britanice.

Alte 30 de state s-au angajat, într-un acord separat, să se alăture acestor schimburi din 2018, între ele figurând ţări ca Austria, dar şi Elveţia, etalon al secretului bancar, şi importante pieţe financiare cum sunt insulele Bahamas sau Emiratele Arabe Unite.

Acordul anunţat miercuri are la bază normele internaţionale CRS (Common Reporting Standard) ale OCDE (Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică), iar ‘declanşatorul’ acestor măsuri l-au reprezentat Statele Unite Unite ale Americii cu legea Facta, care obligă băncile străine să declare sistematic la autorităţile fiscale federale conturile şi depozitele clienţilor americani.

Citeşte şi GATA cu SECRETUL BANCAR: Elveţia a semnat acordul internaţional de combatere a evaziunii fiscale

Ulterior, cinci ţări europene, în frunte cu Franţa şi Germania, susţinute apoi de Uniunea Europeană şi G20, au cerut generalizarea schimbului automat de informaţii pe baza normelor OCDE. După un angajament formal al UE cu privire la 2017 anunţat acum două săptămâni, forumul de la Berlin a permis depăşirea cadrului european.

‘Secretul bancar sub vechea sa formă şi-a trăit traiul’, a afirmat ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schaeuble, gazda conferinţei, citat în cotidianul Bild de miercuri, apreciind că fraudatorii se vor confrunta de acum înainte cu un risc ‘foarte mare’ de a fi descoperiţi.

Ţările care nu participă la schimbul automat de informaţii vor face obiectul unei liste oficiale a OCDE, susceptibilă să îndepărteze unele organizaţii internaţionale şi fonduri de investiţii exigente. Totuşi, această ameninţare este considerată drept ‘slabă’ de unii experţi în combaterea fraudei fiscale, cum este Andres Knobel de la grupul de presiune internaţional Tax Justice Network, potrivit căruia acordul de la Berlin constituie ‘o primă etapă importantă’, dar nu semnalează ‘sfârşitul secretului bancar’.

Normele OCDE prezintă mai multe deficienţe, conform unui recent raport realizat de Tax Justice Network. Astfel, pentru a transmite informaţii din 2017, băncile vor colecta date începând din 2016 cu privire la conturile de peste 250.000 de dolari. Or, acest interval le permite fraudatorilor să-şi distribuie averile în mai multe conturi sub această limită, remarcă autorii raportului.

Citeşte şi Niţă: Taxele şi impozitele vor putea fi reanalizate când statul va colecta 37%-38% venituri în PIB

În acelaşi timp, în pofida acordului multilateral, statele vor putea alege, de la caz la caz, cu cine schimbă automat informaţii. De exemplu, Elveţia a anunţat deja că nu le va transmite informaţii decât ţărilor ‘considerate drept importante /…/ pentru industria financiară’ helvetică – sau, cu alte cuvinte, eventualele depozite făcute de cetăţeni bogaţi ai unor ţări sărace riscă să rămână necomunicate.

În fine, cei care fraudează se vor putea ascunde în continuare în spatele unor societăţi-paravan, întrucât băncile nu vor fi obligate să dezvăluie identitatea beneficiarilor decât în legătură cu veniturile obţinute din investiţii, şi nu din activităţi comerciale, de exemplu.

Circa 5.800 de miliarde de euro sunt ascunşi în paradisuri fiscale, ceea ce se traduce prin pierderi de 130 de miliarde pe an pentru administraţiile fiscale din lumea întreagă, potrivit economistului Gabriel Zucman, specialist în probleme de fraudă fiscală.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Unde se joacă, de fapt, meciurile de la Campionatul Mondial 2026. Orașele și stadioanele alese
Capital.ro
Prognoze îngrijorătoare pentru vară: El Niño și impactul asupra turismului
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
Eugen Tomac confirmă lista de miniștri. Cum ar putea arăta guvernul cu trei vicepremieri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți