Iohannis i-a ridicat mâna pe scenă noii vedete a DNA, Gigi Chiru

Chiar dacă la nivel declarativ anunţă că îşi doreşte să fie garantul statului de drept şi al unei justiţiei independente, Klaus Iohannis pare să se înconjoare în ultima vreme doar de personaje certate cu legea. După deja faimoasele cazuri "SRS" şi "Aristotel Căncescu", a venit rândul unui alt apropiat al neamţului să intre în vizorul DNA. Preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, este începând de joi urmărit penal pentru luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii.
Filip Stan
31 oct. 2014, 11:00
Iohannis i-a ridicat mâna pe scenă noii vedete a DNA, Gigi Chiru

Situaţie cel puţin jenantă pentru prezidenţiabilul ACL, care în ultimele apariţii publice şi-a concentrat discursul asupra problemelor legate de justiţie. Făcând din anti-corupţie o temă de campanie, Iohannis se umplă acum de ridicol, în condiţiile în care candidatul ACL a participat chiar în această săptămână alături de Gigi Chiru la o serie de mitinguri electorale.

Mai mult, cu o zi înainte de ajunge la DNA, Chiru a organizat pentru Klaus Iohannis trei întâlniri electorale cu cetăţenii în judeţul Constanţa, la Mangalia, Năvodari şi Medgidia.

Acuzat că i-ar fi solicitat unui om de afaceri mită în valoare de 1.500.000 de euro, liderul PDL Constanţa ar fi promis în schimbul acestei sume de bani, de la nivelul funcţiei sale de inspector şef al Inspectoratului Teritorial în Constructii Sud-Est Constanţa, să sprijine interesele patrimoniale ale grupului de firme S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMÂNIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH”, în proiectele aflate în derulare privind construcţia de parcuri eoliene în Dobrogea.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, editorial dur după ce a văzut lista de 48 jucători a lui Gică Hagi: „Niciun alt selecționer nu l-ar fi convocat”
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Gigi Becali, prins pe interzis! Latifundiarul a parcat bolidul de lux fix sub semnul de circulație pentru o vizită la farmacie | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului