Iohannis, la mâna CCR. Judecătorii ar putea lua marţi o decizie privind incompatibilitatea aleşilor locali

Curtea Constituţională ar putea să decidă, marţi, dacă un articol de lege în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis, este sau nu constituţional.
Iulian Tudor
03 nov. 2014, 15:42
Iohannis, la mâna CCR. Judecătorii ar putea lua marţi o decizie privind incompatibilitatea aleşilor locali

Respectivul articol a fost analizat de judecătorii constituţionali în 7 octombrie, când s-a decis amânarea pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie, scrie Mediafax.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, şi se referă la un articol de lege în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili mai mulţi aleşi locali.

Acest articol, din legea ANI, prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local.

Gyorgy Frunda: Dacă Iohannis ar fi ales preşedinte, decizia de incompatibilitate nu ar avea niciun efect

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Pe numele primarului comunei constănţene Tuzla, Constantin Micu, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa.

ICCJ a RESPINS cererea ANI: Incompatibilitatea lui Klaus Iohannis se va judeca după alegerile prezidenţiale

Printre aceştia a fost şi Florin Constantin Micu, ANI susţinând că primarul comunei Tuzla a fost în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009.

Constantin Micu a contestat decizia la Curtea de Apel Constanţa, care în 26 iunie i-a respins cererea de anulare a deciziei ANI, pe motiv că este neîntemeiată.

În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil şi candidatul la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, care se va pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii în 18 noiembrie.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
A rupt tăcerea după ce Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB: „Am deja mai multe oferte din România și din străinătate”
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cea mai scumpă greșeală făcută de românii cu credite la bănci. Poate dubla costul împrumutului
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Vehement împotriva gestului lui Gigi Becali: ”Avea un cap în gură în secunda următoare, nu mai avea nici dinți, nici ochelari!”
MediaFlux
Horoscop 26 iunie. Vineri cu ghinion pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?