SUPERKOMBAT 2014: Cătălin Moroşanu se va bate în marea finală

SUPERKOMBAT 2014: Cei mai buni luptători din România, în frunte cu vedetele Cătălin Moroşanu, Andrei Stoica şi Bogdan Stoica, vor lupta pe 22 noiembrie, la Palaiper Arena din Monza (Italia), templul Formulei 1, în marea finală a circuitului Superkombat, care va avea loc în premieră în Italia. În total, aproape 5.000 de spectatori sunt aşteptaţi să asiste la evenimentul transmis în direct la nivel internaţional în 90 de ţări.
Alina Costache
05 nov. 2014, 11:12
SUPERKOMBAT 2014: Cătălin Moroşanu se va bate în marea finală

SUPERKOMBAT 2014: După ce a organizat ultimele două gale Superkombat în Olanda, respectiv Elveţia, promotorul Eduard Irimia a adus Superkombat în ţara unde există cea mai mare comunitate de români din Europa. „Audienţa în Italia este foarte mare datorită românilor de aici, aşa că mă bucur enorm că am putut aduce finala în premieră la Monza. Cu siguranţă, tricolorul va fi omniprezent în tribune, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi la Geneva. Sunt mândru că, în calitate de preşedinte al unei promoţii născute în România, putem fi un ambasador pentru ţara noastră, iar dacă tot vom avea gala într-un oraş faimos pentru Formula 1, pot spune că vom tura la maxim motoarele pentru acest final de an”, a declarat Eduard Irimia.

Cel mai popular luptător autohton, Cătălin Moroşanu, calificat la Monza graţie succesului obţinut în Olanda, îl va înfrunta la Monza pe „Monstrul” din Bellator, Ron Sparks, un colos de 1,93 metri şi 125 de kilograme, în meciul cap de afiş al evenimentului. „Sunt moldovean, crezi că mă sperie un monstru aşa uşor!? Să vezi ce bătaie îi dau de se întoarce plângând în America”, a spus Moroşanu, care până în prezent i-a învins pe toţi americanii întâlniţi de-a lungul timpului.

Tot împotriva unui luptător din SUA va lupta şi campionul Superkombat, Andrei Stoica, acesta urmând să dea piept cu specialistul în arte marţiale mixte, Emilio Vallecillo, neînvins până acum în cuşca de peste Ocean. Şi fratele mai mic al lui Andrei Stoica, „Băiatul Rău” Bogdan va fi prezent la Monza, iar în cazul în care îl va învinge pe românul care reprezintă Italia, Alexandru Negrea, are şansa de a se califica în marea finală. Dacă unul dintre câştigătorii din semifinale se va accidenta, atunci învingătorul dintre Stoica şi Negrea va lupta în meciul cu titlul mondial pe masă, se precizează într-un comunicat remis AGERPRES.

Cei trei nu vor fi singurii români din gală, Amansio Paraschiv şi Cristian Milea vor reuni legiunea românească pregătită să cucerească Italia pe 22 noiembrie la Monza. Fanii din Italia care doresc să achiziţioneze bilete pentru eveniment o pot face în magazinele româneşti de alimente din reţeaua Logistic East Food şi partenere La Costache din zona Lombardia, dar şi accesând portalul superkombat.it

În România, marea finală Superkombat va fi transmisă în direct de Sport.ro, în timp ce la nivel internaţional poate fi urmărit în reţeaua Eurosport cu începere de la ora 22:00

Programul complet al cardului principal din finala Superkombat 2014:
1. Turneul final – Semifinala 1 – Categoria semigrea (-86 kg): Aristote Quitusisa (Franţa) vs Dawid Kasperski (Polonia)
2. Turneul final – Semifinala 2 – Categoria semigrea (-86 kg): Micky Terrill (Marea Britanie) vs Jorge Loren (Spania)
3. Turneul final – Meci de rezervă – Categoria semigrea (-86 kg): Alexandru Negrea (Italia) vs Bogdan Stoica (România)
4. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg): Ricardo Lecca (Italia) vs Amansio Paraschiv (România)
5. Super Fight – Categoria semigrea (- 81 kg): Errol Konning (Surinam) vs Giuseppe de Domenico (Italia)
6. Meci pentru unificarea centurilor WKA şi Superkombat New Heroes – Categoria mijlocie (- 71 kg): Julian Imeri (Albania) vs Cedric Manhoef (Surinam)
7. Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg): Emilio Vallecillo (SUA) vs Andrei Stoica (România)
8. Super Fight – Heavyweight bout (+ 96 g): Ron Sparks (SUA) vs Cătălin Moroşanu (România)
9. Turneul final – Finala – Categoria semigrea (- 86 kg): Câştigător semifinala 1 vs Câştigător semifinala 2

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor