Kievul se pregăteşte să instituie LEGEA MARŢIALĂ în Estul Ucrainei

Situaţia în estul Ucrainei s-a agravat semnificativ şi, ţinând seama de evoluţia situaţiei în regiune, experţii nu exclud eventualitatea unei instituiri a legii marţiale, scrie miercuri cotidianul Novâie Izvestia, citat de Ria Novosti.
Filip Stan
05 nov. 2014, 11:35
Kievul se pregăteşte să instituie LEGEA MARŢIALĂ în Estul Ucrainei

„Dacă, întăriţi de grupuri militare ruseşti, ei (separatiştii susţinuţi de Rusia) trec la ofensivă, atunci din nefericire am putea asista la instituirea legii marţiale şi la ieşirea Ucrainei din procesul de negocieri. Şi semnele escaladării conflictului sunt deja flagrante”, explică politologul ucrainean Vladimir Fesenko, care este directorul Centrului de studii politice aplicate Penta din Kiev.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a profitat de reuniunea Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare pentru a propune anularea „statutului special” al anumitor districte din regiunile Doneţk şi Lugansk. Potrivit lui, „organizarea pseudoalegerilor în 2 noiembrie a torpilat legea şi a exacerbat considerabil situaţia în Donbas”.

Citeşte şi Stare de ALERTĂ în Ucraina: Rusia a plasat LANSATOARE de RACHETE ISKANDER la graniţa Donbasului

„Unităţile militare ilegale din Donbas încalcă masiv armistiţiul în ultima vreme”, afirmă Consiliul ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare. Poziţiile forţelor ucrainene ar fi „atacate în fiecare zi de tancuri, lansatoare de rachete multiple (LRM) Grad şi de lansatoare de rachete”. Comunicatul oficial al Consiliului informează despre „deplasări neîncetate de materiale şi personal inamic între teritoriul rus şi teritoriul ucrainean, controlat temporar de rebeli”.

Preşedintele Poroşenko şi-a exprimat intenţia, marţi seara la reuniunea Consiliului, de a anula Legea asupra descentralizării administraţiei locale autonome în anumite districte din regiunile Doneţk şi Lugansk. Totodată, Poroşenko a subliniat că Ucraina ar putea continua linia de descentralizare şi extinderea puterilor autorităţilor locale. Kievul este pregătit să adopte o nouă lege, dar cu condiţia ca toate părţile să respecte protocolul de la Minsk, adică o încetare a focului integrală, crearea unei zone tampon şi stabilirea unui control la frontieră. În pofida anulării legii actuale, „infrastructura Donbasului va fi restabilită”, a afirmat Poroşenko.

Citeşte şi Kievul va institui legea marţială în estul Ucrainei dacă nu se respectă armistiţiul

Finanţarea lucrărilor va fi asumată de FMI cu condiţia ca estul Ucrainei să accepte puterea ucraineană şi pacea, a spus şeful statului.

Autoproclamata „republică populară” Doneţk „a reacţionat cu emoţie” la intenţiile Kievului. Unul dintre liderii săi, Aleksandr Zaharcenko a declarat că anularea legii asupra statutului special al Donbasului va împovăra conştiinţa preşedintelui ucrainean, scrie Novâie Izvestia. El şi-a anunţat dorinţa de a se întâlni cu şeful statului.

Anularea legii respective este logică. De fapt, ea înseamnă că procesul de negociere a fost rupt şi se află în impas, estimează politologii ucraineni.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Titus Corlățean critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: Nu mai există un capitol de politică externă
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte