Fratele Aurei Ion, nevoit să vadă unde a murit eroina din Munţii Apuseni

La aproape nouă luni de la moartea eroinei din Munţii Apuseni, fratele Aurei Ion a fost nevoit să treacă din nou printr-un coşmar greu de imaginat.
Filip Stan
06 nov. 2014, 09:04

Alexandru Ion, mezinul familiei eroinei din Munţii Apuseni care a murit în urma unui tragic accident aviatic, a plecat în urmă cu două zile în Anglia, acolo unde sora lui cea mare locuieşte de ceva timp. De la moartea surorii lui în accidentul aviatic din Apuseni, Alex nu a avut foarte multe motive să zâmbească, iar acum a luat decizia de a pleca din ţară pe termen nedeterminat. Acesta consideră că a venit momentul să îşi ia zborul din sânul familiei, pentru a-şi croi un viitor. Astfel, tânărul a fost nevoit să zboare cu avionul, lucru pe care îl urâşte din momentul în care sora lui a murit într-un mod tragic. Mai mult decât atât, Alex a povestit pentru SPYNEWS.ro că a zburat peste Munţii Apuseni, chiar pe deasupra locului în care Aura Ion şi-a pierdut viaţa.

Părinţii Aurei Ion, sfâşiaţi de durere. Şi-au pierdut încă un copil şi nu ştiu cum pot trece şi peste asta

"Zborul a fost groaznic. Au fost multe turbulenţe şi la un moment dat m-am temut pentru viaţa mea şi a celorlalţi. La un moment dat am zburat peste Munţii Apuseni şi am privit locul în care sora mea avea să îşi găsească sfârşitul. Sentimentul a fost unul foarte urât, am retrăit momentele de acum nouă luni, de la moartea Aurei", a povestit Alex, în exclusivitate, pentru SPYNEWS.ro.

Alexandru Ion, mezinul familiei eroinei din Munţii Apuseni care a murit în urma unui tragic accident aviatic, a plecat în urmă cu două zile în Anglia, acolo unde sora lui cea mare locuieşte de ceva timp. De la moartea surorii lui în accidentul aviatic din Apuseni, Alex nu a avut foarte multe motive să zâmbească, iar acum a luat decizia de a pleca din ţară pe termen nedeterminat. Acesta consideră că a venit momentul să îşi ia zborul din sânul familiei, pentru a-şi croi un viitor. Astfel, tânărul a fost nevoit să zboare cu avionul, lucru pe care îl urâşte din momentul în care sora lui a murit într-un mod tragic. Mai mult decât atât, Alex a povestit pentru SPYNEWS.ro că a zburat peste Munţii Apuseni, chiar pe deasupra locului în care Aura Ion şi-a pierdut viaţa.

Părinţii Aurei Ion, sfâşiaţi de durere. Şi-au pierdut încă un copil şi nu ştiu cum pot trece şi peste asta

„Zborul a fost groaznic. Au fost multe turbulenţe şi la un moment dat m-am temut pentru viaţa mea şi a celorlalţi. La un moment dat am zburat peste Munţii Apuseni şi am privit locul în care sora mea avea să îşi găsească sfârşitul. Sentimentul a fost unul foarte urât, am retrăit momentele de acum nouă luni, de la moartea Aurei”, a povestit Alex, în exclusivitate, pentru SPYNEWS.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT