Klaus Johannis, dispus să accepte o dezbatere electorală la universităţile din Bucureşti sau Cluj

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul ACL la funcţia de preşedinte al României, Klaus Johannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că acceptă o dezbatere publică cu Victor Ponta, inclusiv la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca sau la Universitatea Bucureşti.
Iulian Tudor
06 nov. 2014, 14:10
Klaus Johannis, dispus să accepte o dezbatere electorală la universităţile din Bucureşti sau Cluj

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Am avut o invitaţie de la Universitatea de Vest din Timişoara şi am spus că acel loc mi s-ar părea excelent. (…) Dar domnul Ponta confundă universitatea cu căminul cultural, la nivelul domniei sale de doctorat. Dacă nu doreşte Universitatea de Vest din Timişoara, nicio problemă, putem să venim la Babeş-Bolyai, putem să mergem la Universitatea din Bucureşti, putem să mergem la Facultatea de Drept unde, domnule Ponta, v-aţi luat doctoratul. Orice se poate. Sper că, până la urmă, o să reuşim să facem o dezbatere publică, voi avea eu grijă să existe o dezbatere publică„, a afirmat Klaus Johannis.

El a mai spus că nu poate accepta „infatuarea” de care ar da dovadă Victor Ponta prin faptul că a stabilit fără consultări condiţiile dezbaterilor propuse.

„Candidatul Victor Ponta şi cu echipa domniei sale s-au aşezat şi s-au gândit: domnule, noi conducem ţara asta, ce naiba, stăm noi după sasul acela să negociem, nu se poate! Deci, au stabili ei de ei că trebuie să fie patru dezbateri, că trebuie să fie la astea patru televiziuni, că trebuie să fie la ora x şi y. Infatuare de prim-ministru! Şi temele, tot au propus, au trimis fax şi gata, astea sunt negocierile. Dragii mei, nu aşa se face într-o democraţie. Aţi urmărit în SUA şi în altă parte. Se întâlnesc echipele, se negociază două-trei zile, unde se ţine, cine moderează, cam ce teme se abordează, câte întrebări pune fiecare, doar nu e harababură acolo, e o dezbatere în faţa naţiunii. Nu mi s-a părut just, fiindcă nu pot să accept această atitudine de infatuare din partea unui candidat”, a afirmat Iohannis.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  El a mai spus că nu ar fi echitabil ca numai anumite media să aibă acces la dezbaterile respective. „Nu mi s-a părut chiar corect (…) fiindcă media nu înseamnă doar patru televiziuni de ştiri, media înseamnă foarte mult în România. Şi eu îmi imaginez o dezbatere publică, pe o platformă publică, unde absolut toată lumea, indiferent dacă lucrează pentru cea mai pontistă televiziune de ştiri sau pentru cel mai anti-Johannis loc să aibă aceleaşi şanse„, a menţionat candidatul ACL.

Premierul Victor Ponta a declarat, în urmă cu o săptămână, că staff-ul său de campanie a trimis deja adrese către cele patru televiziuni de ştiri pentru a stabili dezbaterile dintre cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Conform unui comunicat de presă al PSD, dezbaterile ar urma să aibă loc astfel: luni, 10 noiembrie, la România TV – dezbatere pe teme de politică economică şi socială; marţi, 11 noiembrie, la Realitatea TV – dezbatere pe teme de politică externă şi siguranţa naţională; miercuri, 12 noiembrie, la B1TV – dezbatere pe tema dezvoltării instituţiilor politice şi a statului de drept; joi, 13 noiembrie, la Antena 3 – dezbatere pe tema viziunii prezidenţiale de dezvoltare a României’.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Daniel Şendre dă de pământ cu tricolorii: „Ai lor bombă, ai noștri petarde! Hagi s-a crezut selecţionerul Germaniei”
Capital.ro
Horoscop 29 septembrie. O zi cu surprize pentru aceste zodii: banii și dragostea aduc vești neașteptate
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte