Secretul unei campioane: Ce face Simona Halep înainte de fiecare meci

Simona Halep, numărul 3 WTA, a declarat că scopul său nu este să ajungă numărul 1 mondial “azi, mâine sau poimâine”, ci să câştige turnee, precizând că în 2015 are ca obiectiv calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore.
Alina Costache
09 nov. 2014, 11:41
Secretul unei campioane: Ce face Simona Halep înainte de fiecare meci

Simona Halep are ambiţii mari pentru 2015. „O să fie un an foarte greu, am multe puncte de apărat, încerc să iau totul de la capăt, încerc să-mi pun un obiectiv să joc pentru ceva, motivaţia rămâne foarte sus. Trebuie să-mi pun un obiectiv şi am decis să fie tot participarea la turneul de la Singapore. Lupta începe de la începutul anului până în octombrie. A fost prima mea participare, mi-am dorit foarte mult să câştig câteva meciuri acolo. Am dat totul, m-am bucurat de fiecare meci şi am ajuns în finală. Obiectivul meu nu este să ajung numărul 1 mondial azi, mâine, poimâine, ci să câştig turnee, visul meu este să câştig un Grand Slam, nu se ştie dacă se va întâmpla. Depinde de multe lucruri, de norocul la tragerea la sorţi, trebuie să fii pozitiv două săptămâni, sunt foarte multe chestii, este multa muncă la un Grand Slam”, a declarat Halep la emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV.

Cu cine votează SIMONA HALEP? Anunţul pe care l-a făcut vineri dimineaţă

Simona Halep a afirmat că şi-a dorit foarte mult să câştige un meci contra surorilor Venus şi Serena Williams, ea reuşind acest lucru la Singapore când a învins numărul 1 mondial în grupe:

“Şi pentru mine a fost un meci faimos, aşteptam cu nerăbdare să câştig contra lor. Îmi doream să bat una dintre surori. Am jucat relaxată şi am intrat cu încredere că pot să câştig. Am fost relaxată nu am avut emoţii, ea e numărul 1 mondial, mereu m-a bătut. Am intrat, am mers ghem cu ghem, ea nu mă prea mă ştia, cred că asta a făcut diferenţa. Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună. A fost o bucurie foarte mare, o realizare, mi-am dorit foarte mult să o înving. M-am consumat foarte mult emoţional, am adormit greu seara. În al doilea meci a lovit foarte puternic, este o forţă, este foarte puternică. Când ea câştiga Grand Slam, eu doar mă jucam cu racheta. Finala am pierdut-o înainte să intru pe teren, eram foarte nervoasă, tremuram de emoţii, mi-am făcut nişte gânduri care nu erau pozitive, dar am şi obosit, în setul doi eram obosită. La final, eram fericită că totul s-a încheiat cu bine, că sunt cu un trofeu mai mic în mână”.
Halep a mai spus că nu s-a gândit nicio secundă să piardă meciul cu Ana Ivanovici pentru a o elimina pe Serena Williams.

“Mi-am dorit să câştig cu Ivanovici, mereu doresc să lupt pentru fiecare punct, nu m-am gândit o secundă să pierd ca să o elimin pe Serena, eu aşa am învăţată, aşa am fost educată şi nimeni nu o să mă schimbe. Pe teren mă schimb total, mă transform într-o persoană foarte hotărâtă, care ştie foarte bine ce are de făcut. În tenis este vorba de fracţiune de secundă atunci când ai mingea. Întotdeauna am responsabilitate totală când intru în teren”.

Citeşte şi SIMONA HALEP a vorbit despre căsătorie. Cu cine vrea să se MĂRITE

Sportiva din Constanţa a afirmat că niciodată nu stă singură înainte de meciuri şi a subliniat că are emoţii înainte de fiecare partidă: “Înainte de meci nu sunt niciodată singură, stau cu echipa. De fiecare dată am emoţii, fără ele nu cred că aş avea acest spirit de luptătoare. Încerc să zâmbesc, să glumesc cu cei din jurul meu. Ascult des muzică. Înainte de turneul de la Madrid ascultam «M-am îndrăgostit lulea», melodia lui Marcel Pavel. Dacă nu o ascultam, simţeam că nu îmi este bine”.

În 2014, Halep spune că lucrat foarte mult la serviciu, după ce a primit foarte multe critici în acest sens:

“Am lucrat foarte mult la serviciu. Am primit foarte multe critici, de la mai multe persoane – oameni din tenis, dar şi fani. Mi s-a spus că nu servesc bine şi asta m-a făcut să mă pregătesc foarte mult. Mi-am îmbunătăţit toate loviturile, deplasarea. Încerc să joc ceea ce îmi permite corpul, încerc să pun în evidenţă calităţile mele – am viteză de reacţie şi anticipaţie, anticipez bine, încerc să fiu mai agresivă, să intru bine în teren şi să lovesc bine. Am progresat mult în toate capitolele jocului şi cred că mentalul mă ţine unde sunt acum. Cred că pot ajunge la un nivel şi mai înalt în tenis”.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Cum își face, de fapt, cruce Gigi Becali. Detaliul pe care puțini români l-au observat la patronul FCSB
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj