Fernando Alonso, decizie CRUCIALĂ în privinţa carierei. Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp

Fernando Alonso ar fi semnat deja cu McLaren, însă anunţul oficial întârzie din cauză că nu se ştie încă pe cine va avea coechipier, anunţă revista britanică Autosport, pe site-ul său oficial.
Marius Neagu
10 nov. 2014, 15:09
Fernando Alonso, decizie CRUCIALĂ în privinţa carierei. Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp

Fernando Alonso va „alerga” pentru McLaren în 2015, scrie Autosport, citând „surse apropiate” echipei engleze de Formula 1. Totuşi, încă nu se ştie numele viitorului său coechipier, alegerea urmând să fie făcută între campionul mondial Jenson Button (34 ani), locul 4 duminică în MP al Braziliei, şi danezul Kevin Magnussen (22 ani), cel mai bun debutant din acest sezon.

Alonso a lăsat deja să se înţeleagă că îl preferă pe Button. „Să sperăm că el va rămâne la McLaren”, a declarat duminică Alonso la BBC. „Este un pilot cu un foarte mare talent, un tip ca lumea”, a adăugat Alonso.

La rândul său, Button a asigurat că nu intenţionează să se oprească, dar a indicat că viitorul nu este în mâine sale. „Tot ce am de făcut este să conduc maşina cât mai rapid posibil şi să mă comport cât mai bine. Restul nu depinde decât de voi”, a spus el, subliniind în acelaşi timp că datorează frumoasa sa clasare pe locul 4 la Interlagos experienţei sale. Tânărul său coechipier a terminat pe locul 9.

Plecarea lui Alonso de la Ferrari, după cinci ani frustranţi (2010-2014), în care a ratat de două ori „la mustaţă” titlul mondial, este anunţată de două săptămâni. Ea a fost validată şi anunţată de fostul preşedinte al Ferrari, Luca di Montezemolo, care a părăsit Scuderia la mijlocul lunii octombrie, fiind înlocuit de Sergio Marchionne.

La 33 de ani, este o ultimă mare provocare ce îl aşteaptă pe Alonso, care încearcă să obţină un al 3-lea titlu mondial, la o echipă unde nu a concurat decât un singur sezon, în 2007. Sosit cu aureola de dublu campion mondial, el a închis rapid uşa, din cauza rivalităţii cu debutantul de atunci Lewis Hamilton, un produs pur al filierei McLaren, care urma să devină campion mondial în 2008.

Sezonul 2015 va fi primul al noului parteneriat dintre McLaren şi Honda, la 25 de ani după dominaţia totală a tandemului anglo-japonez în Formula 1, la sfârşitul anilor ’80, graţie lui Alain Prost şi Ayrton Senna.

Monopostul lui Alonso la Ferrari ar urma să fie ocupat în 2015 de un alt campion mondial, germanul Sebastien Vettel (Red Bull), alături de finlandezul Kimi Raikkonen, deja campion mondial în 2007 cu Ferrari şi revenit în 2014 alături de Alonso.

Venirea lui Vettel la Ferrari va fi, probabil, ultimul anunţ important referitor la cei cinci campioni mondiali de F1, până la Marele Premiu de la Abu Dhabi, care va încheia sezonul 2014, pe 23 noiembrie.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?