Contestaţia depusă de Dan Voiculescu pentru anularea pedepsei în dosarul ICA, amânată pentru 9 decembrie

Curtea de Apel Bucureşti a amânat marţi pentru 9 decembrie judecarea contestaţiei depuse de omul de afaceri Dan Voiculescu prin care solicită anularea pedepsei de 10 ani închisoare pe care a primit-o în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Romania TV
11 nov. 2014, 09:49
Contestaţia depusă de Dan Voiculescu pentru anularea pedepsei în dosarul ICA, amânată pentru 9 decembrie

Motivul amânării l-a constituit faptul că trebuie citată în proces Agenţia Domeniilor Statului (ADS), ca parte civilă în dosar, aşa cum a solicitat reprezentantul DNA, scrie Agerpres.

Tot acum, avocatul lui Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a solicitat ca probe înregistrări ale şedinţelor de judecată din dosarul ICA, începând cu data de 1 iulie, până la 5 august, pentru a demonstra atitudinea „vădit ostilă şi abuzivă, lipsită de imparţialitate” a judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

De asemenea, el mai susţine că sentinţa dată de cei doi magistraţi în dosarul ICA ar conţine „multiple erori” şi că are deja pregătită o plângere la CEDO.

Pe 8 august, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus totodată confiscarea mai multor proprietăţi, terenuri şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu, ‘care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini’.

Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 metri pătraţi situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei nr.1D şi construcţiile aferente, precum şi de alte două terenuri şi construcţiile aferente acestora, în suprafaţă de 4.457 de mp şi, respectiv, 3.000 de mp, ambele situate în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.

Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţie de 3.140 mp edificată pe o suprafaţă construită la sol de 1986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului.

Totodată, instanţa a confiscat de la Camelia şi Corina Voiculescu aproximativ 3 milioane de lei reprezentând contravaloarea a aproape 10 milioane de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de Dan Voiculescu fiecăreia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
FCSB e Steaua? Ceartă în direct Marian Aliuță – Vivi Răchită: „Te-a plătit Gigi Becali, ai uitat?”
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet