Grupul revoluţionarilor infractori a fost arestat

Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor George Costin şi cei doi membri ai Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Argeş. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti.
Romania TV
28 feb. 2012, 14:05
Grupul revoluţionarilor infractori a fost arestat

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, George Costin, care la momentul producerii faptelor era preşedinte al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, iar ulterior a fost secretar de stat la Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, este cercetat pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de Costin în acest dosar sunt cercetaţi şi Mihai Bolocan, membru al aceleiaşi asociaţii de revoluţionari, pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat şi Serafim Cotenescu, de asemenea membru al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Conform DNA, în calitate de preşedinte al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România” George Costin, împreună cu mai multe persoane, între care Bolocan şi Cotenescu, au constituit şi condus, în perioada 2009 – 2011, un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii financiare.

Grupul infracţional a fost organizat în perioada în care persoanele care aveau certificate de revoluţionar în baza Legii 42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestor acte şi pentru obţinerea adeverinţei în baza căreia ar i urmat să beneficieze de indemnizaţiile conferite de Legea 341/2004.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, George Costin şi-a exercitat influenţa şi autoritatea asupra persoanelor îndreptăţite să preschimbe certificatele de revoluţionar, pentru a obţine pentru sine ori pentru altul sume de bani şi foloase necuvenite, menţionează procurorii DNA.

Astfel, Costin, în calitatea sa de preşedinte al asociaţiei, le-a impus membrilor să facă demersurile de preschimbare numai prin asociaţie şi nu în nume personal, prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, avertizându-i că, în caz contrar, vor fi excluşi din asociaţie. În acest fel, persoanele îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţii au fost determinate să încheie contracte de reprezentare prin care erau obligate, după obţinerea drepturilor legale, să plătească asociaţiei anumite sume de bani şi anume: 12.000 lei şi 5 % din suma totală încasată sau 15% din suma totală încasată cu titlu de indemnizaţie reparatorie începând cu anul 2004.

În baza contractelor de reprezentare s-a constatat că a fost obţinută suma totală de 9.453.390 de lei, din care 2.470.000 de lei au fost viraţi în conturile lui George Costin.

Printre beneficiarii contractelor de împrumut au fost persoane din conducerea Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, printre aceştia aflându-se şi Mihai Bolocan.

George Costin a fost reţinut, luni, de procurori, după ce a fost audiat timp de câteva ore la sediul DNA din Piteşti, urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Ulterior, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a decis ca George Costin să fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
O deputată AUR i-a scris lui Ilie Bolojan să se plângă că se fumează la Palatul Parlamentului. După o lună a venit răspunsul: ”Stimată doamnă”
Capital.ro
Buletinele vechi ar putea fi păstrate. Proiect de lege privind cartea simplă de identitate: Exclusiv pe teritoriul României
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
O nouă "bubuială" pentru români. Taxa care aruncă în aer prețurile
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul